Salariile pedagogilor vor creşte cu 20%  din luna septembrie a acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată în cadrul unei runde de negocieri cu Sindicatele din domeniul educaţional, la care au participat prim-ministrul Iurie Leancă, viceprim-ministrul Tatiana Potîng, viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, viceministrul Muncii, Sergiu Sainciuc, şi viceministrul Finanţelor, Lidia Carauş.

Astfel, de un spor salarial de 20 % vor beneficia profesorii şi învăţătorii din şcoli, gimnazii, licee şi colegii, educatorii din grădiniţe, cadrele didactice din şcolile de muzică şi artă şi profesorii antrenori din şcolile sportive. De aceeaşi majorare a retribuţiilor vor beneficia maiştrii-instructori din învăţământul profesional, psihopedagogii, dar şi părinţii educatori ai caselor de tip familial.

S-a propus majorarea cu 32% a salariilor educatorilor şi altor cadre didactice din grădiniţe şi creşe, astfel încât acestea să ajungă la nivelul retribuţiilor profesorilor şi învăţătorilor. Pentru a lichida decalajul salarial între profesori şi personalul medical din instituţiile de învăţământ, se propune stabilirea unui spor salarial pentru cei din urmă în mărime de 30%.

Cu 20%  va fi majorat şi suplimentul pentru dirigenţie. Acesta va fi unic pentru toţi diriginţii , din ciclul primar, gimnazial şi liceal. „Majorarea ia în calcul realităţile economice. Avem nevoie de o economie sustenabilă pentru anul care vine“, a punctat Iurie Leancă. 

În cadrul negocierilor, s-a menţionat că Ministerul Educaţiei este în proces de elaborare a unui nou sistem de salarizare pentru profesori - echitabil şi motivaţional. 

Guvernul negociază cu Sindicatele majorarea salariilor pentru profesori de la începutul lunii aprilie, când învăţătorii au protestat timp de o săptămână în faţa sediului Guvernului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite