Rusia a refuzat mărirea cotelor de autorizaţii de export pentru transportatorii moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru anul 2019, Rusia a stabilit 15.000 de autorizaţii de export pentru transportatorii moldoveni, cu 3.000 de autorizaţii mai puţin decât în 2018. Într-un comunicat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii se arată că, având în vedere numărul insuficient de astfel de autorizaţii, au fost remise multiple adresări la adresa părţii ruse cu solicitarea de majorare a cotei, majoritatea fiind refuzate de către aceştia, transmite IPN.

„Doar în luna august, partea rusă a acceptat organizarea şedinţei Comisiei mixte moldo-ruse în domeniul transportului rutier internaţional şi, la solicitarea unui contingent suplimentar de autorizaţii, a menţionat că 80,8% din volumul transportărilor bilaterale sunt efectuate de către operatorii de transport moldoveni, cota operatorilor ruşi fiind numai de 9,3%”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, partea rusă a menţionat necesitatea întreprinderii unor măsuri pentru a majora cota de participare a operatorilor de transport ruşi la efectuarea transportului rutier de mărfuri între state. „Totuşi, ca rezultat al negocierilor, dar şi luând în consideraţie măsurile planificate, partea rusă a acceptat acordarea, în trimestrul III a anului curent, a unui contingent suplimentar de 1.250 autorizaţii”, precizează comunicatul MEI.

Decizia privind acordarea altor contingente suplimentare pentru anul 2019 va fi primită de către partea rusă după efectuarea unei monitorizări referitor la cota de participare a operatorilor de transport ruşi pe piaţa moldo-rusă a serviciilor de transport bilateral de mărfuri, dar nu mai târziu de 15 octombrie curent.

„În prezent, Ministerul Economiei şi Infrastructurii a solicitat repetat eliberarea unei cote suplimentare de autorizaţii – 7.000, bilateral/tranzit transport marfă, pentru operatorii de transport din Republica Moldova, iar în perioada următoare este preconizată o întrevedere cu partea rusă, în cadrul căreia urmează a fi discutat inclusiv subiectul privind cotele de autorizaţii”, scrie comunicatul.

În luna septembrie au beneficiat de autorizaţii 279 operatori de transport, cărora le-au fost eliberate 1.214 autorizaţii. În perioada 1 – 17 octombrie, au fost eliberate 380 autorizaţii la 182 de operatori de transport.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite