REVISTA PRESEI Primarul Dorin Chirtoacă a făcut paradă pe motocicletă, fără echipament de protecție
0În Piața Marii Adunări Naționale au venit mai mulți motocicliști care au efectuat trucuri spectaculoase în fața sutelor de spectatori veniți să-i vadă. Cu toate că a mers pe locul din spate, edilul Capitalei n-a purtat nici măcar cască moto.
Sute de motocicliști și spectatori împătimiți după cai putere s-au adunat ieri în Piața Marii Adunări Naționale, la festivalul bikerilor, informează ProTV.md. Piloții au efectuat diverse figuri pe motoare și și-au etalat bestiile pe două roți. Primarul Dorin Chirtoacă s-a dat și el pe una dintre motociclete, însă fără echipament de protecție.
Tarife de vârf pe „riviera" moldovenească
Prețurile sejururilor de pe malul Nistrului sunt comparabile cu cele ale vacanțelor petrecute în străinătate, se arată pe Publika.md. Astfel, pentru o săptămână de relaxare la Vadul lui Vodă putem achita mai bine de 5.000 de lei, sumă cu care, spun agenții de turism, putem alege un sejur în Crimeea. Potrivit Asociației Agenților de Turism, prețurile nejustificat de mari sunt ajustate doar de administratorii bazelor de odihnă.
Agricultură, cu roți de bicicletă
De bine ce a început sezonul de prășit, localnicii din satul Grigorievca, raionul Căușeni, au venit cu o invenție neașteptată: sapa cu roată de bicicleta. Oamenii de prin partea locului spun că pot prăși două hectare de pământ în trei zile, aproape fără efort, relevă Studio-L.md. Unealta este compusă din roata și furca de bicicletă și o lamă de tăiat lemne, adaptată pentru noile funcții.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md