Republica Moldova trece la sistemul electoral mixt
0La următoarele parlamentare, 51 de deputaţi ar putea fi aleşi pe liste de partid, iar alţi 50 - în circumscripţii uninominale.
Parlamentul a aprobat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege propus de câţiva democraţi, care prevede trecerea de la sistemul electoral cu reprezentare proporţională la unul mixt, în cazul alegerilor parlamentare. Astfel, 51 de deputaţi urmează să fie aleşi pe liste de partid, iar ceilalţi – în mod individual. În cele 50 de circumscripţii uninominale, vor câştiga candidaţii care obţin majoritatea voturilor. Dacă nimeni nu acumulează 50% plus un vot, va fi organizat turul doi de scrutin. Cetăţenii de peste hotare şi cei din stânga Nistrului vor vota doar în circumscripţia naţională.
Autorii iniţiativei susţin că în acest fel politicienii se vor apropia de popor. „Oamenii şi-au pierdut încrederea în partide, în timp ce candidaţii din regiuni cunosc mai bine necesităţile din comunităţile lor. De obicei, alegătorul ştie cel mult primii zece de pe listă, dar habar nu are cine sunt ceilalţi“, a declarat deputatul PD, Adrian Candu.
Şi neafiliaţii Igor Dodon şi Mihai Godea au spus că actualul sistem favorizează partidele cu un lider puternic, iar aplicarea celui mixt va duce la „regenerarea clasei politice“. Liberalii au menţionat că ideea este bună, dar au observat graba cu care este promovată. Comuniştii au fost categoric împotrivă. „Este rezultatul unui târg între PD şi PLDM pentru votarea lui Vlad Filat în funcţia de premier, la fel ca şi numirea procurorului general“, a acuzat Eduard Muşuc.
Deputaţii PCRM susţin că noua modalitate de organizare a alegerilor va costa sute de milioane de lei şi va favoriza corupţia. „În Ucraina, în toate circumscripţiile uninominale au câştigat persoane foarte bogate, o parte dintre care cu trecut dubios. Anume acolo au fost şi cele mai grave încălcări: cumpărarea voturilor, transportarea alegătorilor etc.“, a explicat Iurie Muntean. „Noi nu avem atâţia oameni super bogaţi“, a răspuns democrata Raisa Apolschi.
De asemenea, comuniştii au reclamat faptul că cetăţenii din Transnistria vor fi ingnoraţi. Democraţii au explicat că autorităţile de la Chişinău nu pot desfăşura un scrutin în stânga Nistrului pentru că nu controlează teritoriul.