Republica Moldova negociază semnarea unui acord cu IFC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Cabinetul de miniştri a aprobat iniţierea negocierilor pentru semnarea Acordului de consultanţă între Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Economiei, şi Corporaţia Financiară Internaţională (IFC).

În baza acordului, Republica Moldova va beneficia de asistenţă tehnică în valoare de 3,2 milioane de dolari SUA pentru a-şi spori investiţiile şi a promova exporturile.

În particular, este prevăzută acordarea serviciilor de consultanţă în trei domenii majore, acestea constituind şi obiectivele proiectului: îmbunătăţirea mediului de afaceri, consolidarea accesului la piaţă cu accent pe sectorul agroindustrial şi sporirea nivelului de protejare a investiţiilor, transmite IPN.

Acordul va intra în vigoare după ratificarea acestuia de către Parlament.

Corporaţia Financiară Internaţională face parte din Grupul Băncii Mondiale, fiind instituţia care acordă împrumuturi, capital şi asistenţă tehnică în vederea încurajării investiţiilor în sectorul privat în ţările în curs de dezvoltare.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite