Republica Moldova îşi doreşte să se alăture Iniţiativei celor Trei Mări

0
0
Nicu Popescu, ministrul de Externe al R. Moldova şi omologul său croat, Gordan Radman
Nicu Popescu, ministrul de Externe al R. Moldova şi omologul său croat, Gordan Radman

Republica Moldova îşi doreşte să se alăture Iniţiativei celor Trei Mări, o platformă care reuneşte 12 state membre ale UE între mările Adriatică, Baltică şi Neagră, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru de Externe, în cadrul conferinţei de presă cu omologul său croat, Gordan Radman, aflat într-o vizită la Chişinău, transmite IPN.

Demnitarul a menţionat obiectivul modernizării tronsonului de cale ferată Chişinău – Ungheni, având în vedere inclusiv trecerea acestuia pe ecartament european, dar şi proiecte privind drumurile, energetica, dezvoltarea energiei renovabile, poduri peste râul Prut, infrastrucura de telecomunicaţii.

„Astfel, încât cetăţenii noştri să aibă acces mai rapid şi mai simplu în spaţiul european. Prin aceasta prismă (privind lucrurile, n.r.), vrem să ne alăturăm la oricare iniţiativă care permite să îmbunătăţim infrastructura, să facilităm viaţa oamenilor, să avem o ţară mai modernă şi mai prosperă. Sunem interesaţi să participăm la tot ce ţine de dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală şi de Est”, a specificat ministrul.

La rândul său, solicitat să aprecieze mersul lucrurilor în Republica Moldova în ultima jumătate de an, Gordan Radman a specificat că Uniunea Europeană a manifestat solidaritate cu Republica Moldova, vizita dânsului având menirea să demonstreze sprijinul Bruxellesului şi Zagrebului acordat autoriăţilor de la Chişinău în promovarea agendei europene, inclusiv de combatere a corupţiei. El a apreciat că Republica Moldova este văzută ca exemplu pozitiv de reforme, un stat care este guvernat pe principii democratice ale statului de drept şi luptei împotriva corupţiei.

În faţa presei, cei doi miniştri au semnat Memorandumul de înţelegere privind cooperarea între Institutul Diplomatic al MAEIE al Republicii Moldova şi Academia Diplomaică a Ministerului afacerilor externe şi afaceri europene al Croaţiei.

Iniţiativa celor Trei Mări reuneşte Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale UE, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital. Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice.

Mai multe - Republica Moldova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite