Republica Moldova, a doua în topul ţărilor neexplorate de turişti
0Republica Moldova, o destinaţie cvasi-necunoscută în ţările care „furnizează“ cei mai mulţi turişti, a ocupat locul doi la categoria „Off the Beaten Track“ (pe căi nebătătorite – n.r.) în cadrul unui clasament realizat de cunoscutul ghid de călătorii Lonely Planet, scrie portalul Cluj Travel.
În afara celebrelor clasamente anuale pe care le realizează autorii şi colaboratorii săi, Lonely Planet face anual şi un sondaj în rândul cititorilor, cu privire la cele mai bune destinaţii de vizitat într-un an, mai scrie Cluj Travel.
Una dintre surprizele ediţiei din acest an este Republica Moldova. Categoria „Off the Beaten Track” ia în calcul destinaţiile mai puţin frecventate.
Pe lângă „vicecampioana“ categoriei, Moldova, din Europa mai figurează Albania, pe locul şase, şi Islanda, pe locul nouă.
Locul 1 a fost adjudecat de Bhutan, un micuţ stat asiatic. „A fost câştigătorul clar, obţinând 45,2% din voturile vizitatorilor la această categorie, aproape dublu faţă de Moldova“, potrivit autorilor citaţi de Cluj Travel.
La sondaj au participat peste 3.000 de respondenţi, iar rezultatele au fost anunţate săptămâna aceasta pe blogul oficial Lonely Planet.