Replici dure între Vladimir Bolea şi Fadei Nagacevschi după revocarea conducerii CNPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ex-ministrul Justiţiei Fadei Nagacevschi şi deputatul PAS Vladimir Bolea
Ex-ministrul Justiţiei Fadei Nagacevschi şi deputatul PAS Vladimir Bolea

O încercare de a-şi subordona politic instituţiile aflate sub control parlamentar. Astfel califică fostul ministru la Justiţiei, Fadei Nagacevschi, decizia guvernării de a evalua activitatea instituţiilor regulatorii, iar în cazul în care Parlamentul le acordă calificativul „nesatisfăcător”, şefii acestor entităţi să fie revocaţi din funcţii, notează IPN.

De cealaltă parte, vicepreşedintele PAS, deputatul Vladimir Bolea, spune că iniţiativa vine să responsabilizeze conducerea acestor instituţii şi s-o determine să activeze în interesul cetăţenilor.

Guvernarea PAS a instituit un nou mecanism de control şi sancţionare a conducătorilor instituţiilor aflate sub control parlamentar. Potrivit noii legi, Parlamentul îi poate revoca din funcţie de şefii acestor instituţii după realizarea unei evaluări a activităţii lor şi constatarea unui management defectuos. Sub incidenţa acestei legi cad şefii Consiliului Audiovizualului, Consiliului Concurenţei, Comisei Naţionale a Pieţei Financiare, Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică şi Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

„Nu se atentează sub nicio formă la independenţa şi autonomia acestor instituţii. Noi urmărim un principiu extrem de important, dar care în Republica Moldova lipseşte cu desăvârşire, şi anume, dacă ai rezultate – te susţinem, dacă nu ai rezultate – s-a terminat discuţia. Republica Moldova nu mai are timp să-i legene pe picioare pe unii funcţionari. Avem un mandat puternic din partea alegătorilor şi noi nu luptăm cu nimeni, noi muncim. Noi nu ne dorim persoane intangibile în funcţii care s-au acoperit de legi şi nimeni nu le poate atinge şi atrage la răspundere. Ne dorim oameni care să muncească”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În replică, fostul ministru al Justiţiei, Fadei Nagacevschi, spune că prin instituirea acestui mecanism, guvernarea îşi doreşte să decapiteze toate instituţiile aflate sub control parlamentar şi să-şi numească în funcţii persoane obediente PAS.

„Se doreşte o intervenţie politică, un control politic asupra acestor instituţii prin schimbarea conducătorilor. Scopul guvernării este foarte simplu, cei de la PAS vor să utilizeze precedentul creat deja în cazul Procurorului General prin intermediul Curţii Constituţionale. Adică, se va adopta legea, chiar dacă ea este neconstituţională, rapid sunt schimbaţi şefii instituţiilor, ulterior CCM declară neconstituţională legea, dar ei rămân în funcţii şi doar pe viitor nu mai poate fi folosit acest mecanism. Dacă se va folosi această modalitate, se va crea percepţia politizării şi a Curţii Constituţionale”, a spus Fadei Nagacevschi.

Amintim că Parlamentul i-a revocat din funcţie pe membrii Consiliului de Administraţie ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, după ce Legislativul a calificat drept nesatisfăcătoare activitatea acestei instituţii.

https://www.ipn.md/ro/vladimir-bolea-si-fadei-nagacevschi-replici-dure-dupa-revocarea-7965_1084282.html#ixzz762tweMf5

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite