Reacția premierului de la Chișinău după ce resturile unei rachete au căzut pe teritoriul țării sale

0
0

Natalia Gavrilița și-a exprimat indignarea pentru lipsa de respect a suveranității Republicii Moldova, după ce spațiul aerian a fost survolat, iar bucățile unei rachete au căzut în apropiere de frontiera moldo-ucraineană.

Premierul a reacționat în cazul incidentului. FOTO: Facebook.com/ Natalia Gavrilița PM
Premierul a reacționat în cazul incidentului. FOTO: Facebook.com/ Natalia Gavrilița PM

,,Nu există justificare politică, istorică și cu atât mai mult morală pentru uciderea civililor și atacarea infrastructurii care asigură supraviețuirea populației. Îmi exprim indignarea profundă în legătură cu noul atac masiv asupra Ucrainei. Îmi exprim indignarea pentru lipsa de respect a suveranității Republicii Moldova, spațiul său aerian fiind astăzi din nou survolat și rămășițele unei rachete căzând în vecinătatea localității Larga din raionul Briceni. Exprim susținerea mea pentru poporul eroic ucrainean și sprijinul nostru pentru victimele atacurilor barbare ale Rusiei”, a scris șefa Cabinetului de miniștri pe pagina sa de Facebook. 

Bucățile unei rachete au fost depistate în raionul Briceni din țara vecină

Bucățile unei rachete lansate în timpul atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei au fost descoperite, în după-amiaza zilei de sâmbătă, în raionul Briceni din nordul țării vecine de o patrulă a poliției de frontieră.

,,Urmare a bombardamentelor masive ale Rusiei asupra Ucrainei, o patrulă a poliției de frontieră a descoperit, în această după-amiază, în zona sectorului de frontieră Larga (r. Briceni), resturile unei rachete, provenită din atacurile aeriene ale Rusiei asupra Ucrainei”, au anunțat autoritățile.

Imediat la fața locului s-au deplasat reprezentanți ai mai multor structuri pentru a investiga cazul. 

,,Odată descoperite resturile presupusei rachete, imediat s-a luat măsura protejării zonei și a fost anunțat serviciul de urgență 112, precum și echipele Bombteh ale IGP. De asemenea, a fost anunțată și procuratura raionului Briceni. IGSU și Poliția de Frontieră asigură perimetrul și pregătesc asistența pentru echipele de investigare și verificare ale Bombteh IGP și ale procuraturii”, au mai informat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. 

Conducerea instituției a sporit numărul patrulelor în zona de frontieră cu Ucraina, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. 

Anterior, mai multe cazuri de acest gen au fost înregistrate în țara vecină. În data de 5 decembrie a anului trecut, o rachetă a fost depistată în nordul Republicii Moldova de polițiștii de frontieră.

În dimineaţa zilei de 31 octombrie, Rusia a lansat zeci de rachete asupra Ucrainei. Una dintre rachetele lansate de armata rusă şi doborâte de sistemul antiaerian ucrainean a căzut pe teritoriul localităţii Naslavcea, din raionul Ocnița. Ca răspuns la incident, autorităţile de la Chișinău au declarat persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. 

Tot în anul 2022, mai exact în data de 10 octombrie, Ministerul Apărării a informat că au fost identificate trei rachete care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. S-a întâmplat între orele 8:33-9:02, în contextul atacurilor aeriene rusești asupra mai multor oraşe din Ucraina.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri