PSRM îşi îndeamnă susţinătorii să fie gata pentru mobilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor vine cu un îndemn către toţi susţinătorii săi să se mobilizeze şi să fie gata la primul apel să iasă întru susţinerea formaţiunii şi a preşedintelui ţării. Într-o declaraţie, PSRM menţionează că „nu recunoaşte nicio decizie a aşa-numitei Curţi Constituţionale, iar toate acţiunile enunţate de Pavel Filip şi alţi lideri ai Partidului Democrat sunt ilegale”, transmite IPN.

„Toate aceste acţiuni sunt anticonstituţionale şi orientate spre destabilizarea situaţiei din ţară. Confirmăm încă odată că tot ce se întîmplă şi toate acţiunile Partidului Democrat şi ale liderilor săi nu sunt altceva decât uzurparea puterii de stat, care, conform Constituţiei, este cea mai gravă crimă împotriva poporului şi a ţării”, se spune în declaraţia PSRM.

Potrivit socialiştilor, „în aceste condiţii nu poate fi vorba despre niciun fel de alegeri anticipate”. „În prezent, în ţară există Parlament, Preşedinte şi Guvern legitim. Partidul Socialiştilor vine cu un apel către toţi partenerii internaţionali cu îndemnul de a acorda o notă situaţiei actuale din ţară. Mulţi dintre partenerii noştri au felicitat-o deja pe doamna Zinaida Greceanîi cu ocazia alegerii în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi cu formarea structurilor puterii. La moment continuă să apară tot mai multe declaraţii privind recunoaşterea guvernării noi şi a conducerii parlamentului”, se mai spune în declaraţie.

Totodată, Partidul Socialiştilor îşi îndemană susţinătorii să nu cedeze în faţa provocărilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite