Proiectul privind reformarea procuraturii ar putea fi votat până la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul privind reformarea procuraturii ar putea fi votat până la finele anului curent, iar faptul că procurorul general va fi numit de şeful statului va schimba percepţia privind corupţia din sistem.

Potrivit IPN, invitaţii emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, s-au arătat convinşi de faptul că noua lege a Procuraturii are toate şansele să fie votată până la sfârşitul anului curent.

Raisa Apolschi, deputat PDM, a comunicat că asupra proiectului respectiv se lucrează şi speră că în zilele apropiate să fie definitivat pentru a fi votat în a doua lectură. „Avem 39 de pagini de amendamente. Vrem să fie un proiect foarte bun. Am ţinut cont de toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Sper ca până la finele anului să fie votat în Parlament”, a declarat Apolschi.

Directorul Centrului de resurse juridice, Vladislav Gribincea, de asemenea consideră că există şanse ca Parlamentul să voteze acest proiect până la finele anului curent. „Acest proiect trebuia votat demult. Depinde şi de conjunctura politică. Dar ca această lege să fie funcţională, va trebui să fie votat şi cadrul legislativ conex, care la fel este gata”, a spus juristul.

Viorel Moşneaga, şef de direcţie în cadrul Procuraturii Generale, a declarat că procurorii aşteaptă implementarea reformei procuraturii. „În societate s-a format o percepţie greşită că procuratura este aservită politic, că toţi procurorii sunt corupţi. Declar că nu este aşa. Noua Lege cu privire la procuratură, şi în special prevederea că procurorul general să nu mai fie numit de către Parlament, dar de către şeful statului, va schimba această percepţie”, a spus omul legii.

Amintim că procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov, a declarat că noua lege prevede crearea unei noi instituţii cu atribuţii exagerate, iar procurorii ar trebui să aibă statut de magistrat. Solicitaţi de „Adevărul Moldova”, reprezentanţii opoziţiei s-au arătat sceptici în privinţa aprobării proiectului în actuala redacţie.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite