Primul transplant de ficat din Republica Moldova va fi făcut la finele acestei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva Adevărul
Arhiva Adevărul

Operația va fi efectuată de către medicul român Irinel Popescu și deputatul Vladimir Hotineanu, la Spitalul Clinic Republican din Capitală. Ministrul Sănătății Andrei Usatâi a declarat astăzi că pregătirea acestei intervenții chirurgicale a durat aproximativ un an.

Prima operație de transplant de ficat din Republica Moldova va fi făcută în această lună, la Spitalul Clinic Republican, de către profesorul român Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din București și deputatul Vladimir Hotineanu.

Ministrul Sănătății Andrei Usatâi a precizat faptul că utilarea tehnică necesară pentru desfășurarea transplanturilor hepatice în țara noastră, precum și pregătirea personalului medical pentru asemenea intervenții chirurgicale a durat un an.

Operațiile de transplant hepatic efectuate în Republica Moldova asupra pacienților care dețin polițe de asigurare obligatorii în sănătate, sunt achitate din fondul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Potrivit ministrului Usatâi, o astfel de intervenție costă circa 55.000 de euro în Belarus sau Ucraina.

Într-un interviu oferit ziarului „Adevărul Moldova", ministrul Sănătății din România Raed Arafat a declarat că la finele acestei luni medicul Irinel Popescu va veni la Chișinău împreună cu o echipă de chirurgi români, special pentru această intervenție chirurgicală.

Raed Arafat: „Veți avea un serviciu de salvare ca în România"

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite