Primăria Chişinău solicită părerile cetăţenilor pentru crearea unei noi rute de troleibuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Primăria Chişinău solicită părerile cetăţenilor referitor la crearea unei noi rute de troleibuz, nr. 12, o variantă mai scurtă a rutei nr. 24, cu cinci unităţi noi. Pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Chişinău este organizat un sondaj de opinie pe marginea acestui subiect, transmite IPN.

Propunerea vine ca urmare a fluxului mare de pasageri în orele de vârf din şi spre Ciocana.

Ruta nr. 24 va rămâne cu itinerarul actual: „bd. Mircea cel Bătrân – str. Mioriţa”. Ruta nouă nr. 12  va avea itinerarul prescurtat: „bd. Mircea cel Bătrân – str. A. Mateevici”.

În prezent ruta de troleibuz nr. 24 efectuează 464 de curse zilnice. După introducerea rutei nr.12, pe cele două rute se vor efectua 624 de curse, la un interval de trei minute în orele de vârf.

Cetăţenii pot răspunde cu „Da” sau cu „Nu” la întrebarea: „Susţineţi această propunere?”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite