Previziunile FMI privind viitorul economiei moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FMI susţine că avem o creştere economică datorită agriculturii, consumului şi exporturilor
FMI susţine că avem o creştere economică datorită agriculturii, consumului şi exporturilor

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a modificat prognoza de creştere a economiei Republicii Moldova, anticipând pentru acest an un avans al PIB de 4% şi de 4% în 2014, potrivit raportului World Economic Outlook al instituţiei publicat marţi.

FMI a redus estimările referitoare la creşterea economiei mondiale pentru acest an şi 2014. Astfel PIB-ul mondial ar urma să avanseze în acest an cu 2,9% şi cu 3,6% în 2014, cu 0,3 puncte procentuale, respectiv cu 0,2 puncte sub ritmul anticipat în luna iulie de FMI.

"Creşterea economică mondială este lentă şi nu pot fi excluse noi crize", se arată în raportul semestrial al FMI, în care Europa nu pare a fi principala sursă de îngrijorare.
Fondul a îmbunătăţit pentru 2013 previziunea pentru zona euro cu 0,1 puncte, la o contracţie de 0,4%, şi a menţinut-o pe cea aferentă anului viitor la o creştere de 1%, remarcând rezistenţa economiilor germană şi franceză.

Pentru cele 12 ţări din cadrul CSI, FMI prognozează o creştere moderată de 2,1% în acest an şi de 3,4% în 2014. Factorii ce au influenţat o astfel de evoluţie este cererea scăzută.

Pentru Rusia, principala economie din regiune, estimarea a fost micşorată cu un punct procentual, la 1,5%.

În cazul Republicii Moldova, specialiştii FMI susţin că avansul economic de 4% din acest an se datorează în exporturilor, agriculturii şi consumului. FMI estimează o rată a inflaţiei de 4,4% şi un deficit al contului curent de 7,6%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite