Premieră medicală în R. Moldova: Un glonţ, scos după un an şi jumătate din creierul unui tânăr
0
O intervenţie chirurgicală extrem de complicată a fost realizată în premieră la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Neurochirurgul Grigore Zapuhlîh, care este şi directorul instituţiei, a reuşit să extragă din capul unui tânăr din România un glonţ pe care acesta îl avea în creier de mai bine de un an şi jumate, când a fost rănit într-un schimb de focuri în Germania, transmite IPN.
Intervenţia a durat aproximativ şase ore, iar la o zi după ce medicii au extras glonţul, pacientul deja putea vorbi. Potrivit profesorului, o astfel de operaţie nu se efectuează în regim de urgenţă. Sunt necesare investigaţii amănunţite.
Tânărul a fost împuşcat în regiunea temporo-parietală stânga, glonţul rămânând intracerebral. Din spusele mamei, s-a întâmplat în Germania, unde tânărul îşi făcea studiile. Acesta s-a aflat în comă aproximativ trei luni şi jumate. Când şi-a revenit prezenta afazie mixtă şi lipsa vederii la ambii ochi. S-a tratat în România, iar la Chişinău pacientul a fost internat pentru investigaţii şi tratament după ce în Germania şi România a primit refuz de a fi operat din cauza gravităţii stării lui. Tânărul pronunţa doar unele silabe, avea dereglări de comportament, toate în evoluţie stabilă, cu alterarea capacităţii de lucru şi calităţii vieţii.
A fost consultat de profesorul Grigore Zapuhlîh astfel fiind decisă internarea la INN. Ulterior, a urmat intervenţia chirurgicală efectuată de profesor şi conferenţiarul Vasile Galearschi.
„Am efectuat operaţia prin radiografia intraoperatorie. Cu greu am găsit glonţul, căci era amplasat în creier la o adâncime foarte mare. Succesul meu ca neurochirurg a fost nu doar extragerea glonţului, dar şi fapul că pacientul după operaţie putea sta în picioare, putea sta aşezat. A început să perceapă unele comenzi de la cei apropiaţi, iar când l-am externat mi-a dat mâna şi şi-a luat rămas bun. Bucuria mea a fost că tânărul a venit la Chişinău fiind adus pe targă, dar a plecat stând aşezat în maşină,” a mărturisit Grigore Zapuhlîh, citat într-un comunicat de presă al Institutului.
Starea după înlăturarea glonţului endocranian prin abord supraorbital stânga era satisfăcătoare, în ameliorare cu prezenţa mişcărilor spontane în toate extremităţile. Glonţul a fost extras cu success fără apariţia complicaţiilor neurologice. În două săptămâni pacientul fiind externat.