Persoanele defavorizate din Chişinău vor primi compensaţii pentru sezonul rece fără a depune cereri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele defavorizate din municipiul Chişinău, care în sezonul rece 2019- 2020 au beneficiat de compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale şi resursele energetice, pot beneficia de compensaţii de 40 % din costul facturii în sezonul încălzire 2020-2021 fără depunerea cererii de confirmare. Decizia a fost aprobată marţi, 22 decembrie, de către Consiliul municipal Chişinău, transmite IPN.

Potrivit deciziei CMC, vor fi acordate compensaţii în mărime de 100 de lei, pentru fiecare apartament dotat cu plite electrice, conform proiectului iniţial al blocului, indiferent de veniturile familiei.

Primăria informează că beneficiari ai compensaţiilor sunt familiile ale căror venituri pe ultimele 12 luni sunt mai mici de 3.000 lei pe lună pentru fiecare persoană, precum şi familiile tinere (cu vârsta de până la 35 de ani) cu venit mediu global lunar de până la 5.000 lei.

Persoanele care nu au beneficiat de compensaţii la plata resurselor energetice în perioada rece 2019-2020 şi cele care au beneficiat anterior, dar la care au survenit schimbări familiale, vor înainta o cerere-tip, conform prevederilor Regulamentului aprobat.

Pentru compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale şi resursele energetice persoanelor defavorizate din municipiul Chişinău, sunt necesare mijloace bugetare în sumă de peste 80 de milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite