Patru dosare, admise la proba interviului pentru funcţia de Director CNA
0Patru dintre cele şase dosare depuse pentru funcţia de Director al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au fost admise luni, 4 decembrie, de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi, pentru proba interviului.
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, este vorba despre:
1. Veaceslav Guţan – conferenţiar universitar, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”;
2. Bogdan Zumbreanu – Şef al Direcţiei generale urmărire penală a CNA;
3. Igor Carlaşuc – Şef direcţie generală asigurare operativă a CNA;
4. Sava Maimescu – conferenţiar universitar, Departamentul Drept Public, Universitatea de Stat.
Dosarele juristului SRL „Careul Prim”, Andrian Moroi şi al ex-angajatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Valentin Dogotari nu au întrunit condiţiile stipulate în Regulamentul de organizare a concursului şi au fost declarate inadmisibile.
Proba interviului va avea loc marţi, 12 decembrie curent şi se va desfăşura pe platforma Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Ulterior, candidatura selectată va fi propusă plenului Parlamentului spre examinare şi votare.