Partidele care se opun şi care susţin modificarea sistemului electoral, propusă de Vlad Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea partidelor politice care şi-au anunţat poziţia faţă de iniţiativa Partidul Democrat de schimbare a sistemului electoral se pronunţă împotriva alegerii deputaţilor în circumscripţii uninominale, transmite IPN.

ÎMPOTRIVĂ:

Într-un comunicat de presă făcut public, Partidul Socialiştilor declară că alegerile în circumscripţii uninominale vor conduce la trecerea Parlamentului sub controlul total al regimului de la guvernare. Sistemul de revocare a deputaţilor, pe lângă avantaje, are şi lacune – oricare deputat, care a devenit indezirabil pentru regimul de la guvernare, poate fi lipsit de mandat.

Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a spus că cetăţenii nu au nevoie de circumscripţii uninominale prin intermediul cărora în Parlament să ajungă deputaţi precum primarul Orheiului, Ilan Shor. Potrivit preşedintelui PL, Republica Moldova a ales actualul sistem electoral, reieşind din interesul unitar al statului şi din cauza conflictului din stânga Nistrului. Schimbarea actualului sistem electoral şi trecerea la sistemul uninominal va nedreptăţiţi cetăţenii din diasporă şi va crea o situaţie dificilă cetăţenilor din stânga Nistrului.

Partidul Liberal Democrat, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr şi-au anunţat poziţia comună într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea lansării propunerii de către PDM. În declaraţia celor trei lideri se spune că intenţia de schimbare a sistemului electoral nu înseamnă altceva decât menţinerea PDM la putere cu orice preţ. În cazul unui sistem uninominal, Partidului Democrat îi va fi mai uşor să obţină majoritate parlamentară prin fraudă, corupere şi şantaj, se spune în comunicatul comun. Lidera PAS, Maia Sandu a organizat o conferinţă de presă şi după ce Partidul Democrat şi-a asumat public trecerea la sistemul uninominal şi afirmat că Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM, vrea la putere cu preţul libertăţii şi bunăstării cetăţenilor.

Liderul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, îndeamnă partidele de opoziţie să creeze un front comun. „Trebuie să facă totul ca să apare democraţia, iar aceasta înseamnă că nu trebuie să admită ceea ce propune să se facă Plahotniuc prin metode banditeşti”, scrie Renato Usatîi pe pagina sa web.

PENTRU:

Într-o conferinţă de presă, conducerea Partidului Verde Ecologist s-a pronunţat pentru schimbarea sistemului electoral în sistem uninominal. Liderul PVE, Anatolie Prohniţchi, a declarat că partidul pe care îl conduce a insistat pe schimbarea sistemului electoral încă din anul 2009, iar introducerea votului uninominal nu ţine de dorinţa unui lider de partid, dar este voinţa poporului.

NICI DA, NICI BA:

Partidul Comuniştilor nu şi-a anunţat poziţia formaţiunii, dar deputatul Oleg Reidman a declarat presei că astfel de propuneri trebuie să fie foarte bine şi foarte îndelung discutate în societate. Nu se fac aşa reforme doar la doleanţa PDM sau a lui Vlad Plahotniuc. Faptul că oamenii nu îşi cunosc deputaţii este un argument demagogic, a declarat parlamentarul.

Partidul Liberal Reformator menţionează, într-un comunicat de presă, că orice iniţiativă de reformare, inclusiv cea a sistemului electoral, trebuie raportată la priorităţile statului. Or, reforma în pripă a sistemului, cu atât mai mult în anul dinaintea celui electoral, aşa cum se propune, nu se află nici pe departe printre priorităţile reale ale Republicii Moldova. Totodată, PLR subliniază că nu respinge nicio propunere de reformare a stărilor existente în Republica Moldova, inclusiv cele care privesc sistemul electoral sau clasa politică. Cu condiţia că, înainte de a iniţia asemenea proiecte cu impact major în societate, ele trebuie pe larg discutate.

Pe 6 martie, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a anunţat că în scurt timp în Parlament va fi înregistrat proiectul de lege care vine să modifice sistemul electoral în sistem uninominal. Argumentele aduse sunt faptul că cetăţenii vor putea să aleagă deputaţii pe care îi cunosc, aşa cum îşi aleg primarii. Uninominalul va permite oamenilor să-i retragă înainte de termen deputaţii care nu-şi îndeplinesc sarcinile. Al treilea argument adus de Vlad Plahotniuc este că cetăţenii din diasporă îşi vor alege proprii parlamentari.

Pentru a modifica Codul Electoral sunt necesare 51 de voturi. PDM are 34 de parlamentari în fracţiune, PSRM – 24, PL – 13, PLDM – 9, PCRM – 7, iar 14 deputaţi sunt neafiliaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite