Parlamentul a amânat pentru 2016 intrarea în vigoare a "Legii Metro“

0
0
Foto: Dumitru Goncear
Foto: Dumitru Goncear

Parlamentul a adoptat în a doua lectură un proiect de modificare a legii privind comerţul interior, abrogând ultimele modificări legislative în domeniu, prin care agenţii economici erau obligaţi să plătească pentru mărfuri doar prin virament.

Agenţii economici care practică în activitatea lor comerţul cu ridicata şi cu amănuntul nu vor mai fi nevoiţi să achite pentru mărfuri prin virament, au decis parlamentarii, abrogând o serie de prevederi adoptate trei luni în urmă tot de ei. Deputaţii au revizuit textul legii după ce s-a constatat că varinata de lege adoptat de ei poate duce la monopolizarea comerţului angro.

Astfel a fost anulată norma legală ce stipula că achitarea mărfurilor în comerţul cu ridicata se va efectua numai prin virament.

De asemenea au decis să amâne pentu anul 2016 intrarea în vigoare a prevederilor privind practicarea „comerţului combinat“, noţiune intzrodusă în legislaţie la propunerea companiei Metro. Condiţiile impuse pentru a putea practica acest tip de comerţ erau foarte dure şi puteau fi asigurate doar de companiile foarte mari, ceea ce înseamnă că majoritatea bazelor angro în formatul vechi vor dispărea, pentru că nu vor putea să se conformeze cerinţelor.
De exemplu, acestea ar urma să dispună de minimum 3.000 de metri pătraţi suprafaţă destinată vânzării (spaţiul de depozitare nu se ia în calcul), de minimum 200 de locuri pentru parcare şi un asortiment de 15.000 de articole.

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri