Operaţii de maximă precizie pe creier, la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din acest an, chirurgii Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie vor putea face operaţii fără riscuri, pe creier, cu ajutorul primului neuronavigator din dotarea instituţiei.

Din vară, medicii de la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău vor putea face, pentru prima dată, operaţii complexe pe creier cu ajutorul unui neuronavigator. Astfel, aparatul le va permite neurochirurgilor să facă intervenţii în profunzimea scoarţei cerebrale, fără riscul ca tumorile sau hematoamele eliminate să fie tăiate parţial, ori ca pacientul să rămână paralizat după ce se trezeşte din operaţie.

Intervenţii mai sigure

„Sunt cazuri în care trebuie să ajungem de la incizie la o tumoare sau un hematom în adâncime. Navigatorul ne ajută să găsim cea mai scurtă şi cea mai sigură cale. Dacă un şofer rătăcit se poate întoarce cu maşina de pe un drum greşit, un chirurg riscă să provoace dereglări ireversibile ale funcţiei nervoase, după operaţie. Cum ar fi paralizia“, spune directorul Clinicii de Neurochirurgie din cadrul institutului, Grigore Zapuhlîh.

Potrivit lui, dacă înainte chirurgii erau nevoiţi să reexamineze pacienţii a doua zi după operaţie, fără să aibă certitudinea că intervenţia a fost făcută complet, de această dată aparatul va permite şi o evaluare detaliată imediat după suturarea inciziei.

Suplimentar, aparatul face posibilă şi amplasarea optimă a implanturilor pe coloana vertebrală. „La nivel cervical, vertebrele sunt foarte mici şi pe-acolo trec multe artere importante care pot fi traumate. Înainte fixam acea porţiune de coloană, de alte vertebre. Navigatorul ne va permite să facem aceste intervenţii fără să mai recurgem la astfel de artificii“, a mai declarat Zapuhlîh.

Modernizare pe banii CNAM

Dispozitivul în valoare de circa 6 milioane de lei va fi achiziţionat din fondurile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Totuşi, specialiştii institutului susţin că pentru a fi în rând cu marile centre de neurochirurgie din Europa, la Chişinău mai e nevoie de aparate pentru neurochirurgie endovasculară şi radioneurochirurgie. „Costurile pentru aceste echipamente sunt deja acoperite din fondul de dezvoltare al CNAM. Neuronavigatorul va avea un ultrasonograf, astfel încât chirurgul să ştie pas cu pas ce are de făcut“, a menţionat şi noul director al Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, Andrei Uncuţa.

Ajutaţi doar de microscop

Până în prezent, pacienţii au fost operaţi pe creier şi pe şira spinării cu ajutorul unui microscop neurochirurgical prin care specialistul vede structurile creierului, la un nivel de precizie moderat, fiind ghidat doar de cunoştinţele sale şi de experienţa profesională acumulată. Directorul institutului a precizat că numai anul trecut au fost operaţi astfel circa 2.000 de pacienţi, dintre care 800 au suportat intervenţii pe scoarţa cerebrală.

Potrivit ofiţerului de presă al CNAM, Silvia Munteanu, investiţia face parte dintr-un program mai amplu de suport din partea asiguratorului de stat. Acesta mai include, printre altele, un dispozitiv laser pentru neurochirurgie şi un aparat de anestezie pe bază de aer comprimat, care vor fi instalate în secţiile de Chirurgie şi de Reanimare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite