Oleg Serebrian: În Tiraspol este situaţia critică privind respectarea drepturilor omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transnistria shutterstock

În raioanele de est ale Moldovei, inclusiv în Tiraspol, persistă situaţia critică privind respectarea drepturilor omului. Problema a fost semnalată de vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian în cadrul întrevederii cu reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, transmite IPN.

„Abordarea Tiraspolului de a pedepsi penal petiţionarii sau locuitorii din regiune ce sesizează autorităţile competente ale Republicii Moldova pe marginea abuzurilor la care au fost expuşi în regiune este inacceptabilă şi inadmisibilă în lumina standardelor dreptului internaţional”, a precizat vicepremierul pentru reintegrare.

Potrivit lui, lipsa de dialogul constructiv cu autorităţile din Transnistria generează şi probleme în utilizarea coordonată şi raţională a resurselor de apă din râul Nistru. „În timp ce partenerii ucraineni îşi onorează obligaţiile contractuale privind controlul debitului de apă a râului, barajul hidroelectric de la Dubăsari generează unele probleme, care se răsfrâng negativ asupra nivelului apei pe cursul inferior al Nistrului”, se menţionează într-un comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare.

La fel, Oleg Serebrian, a afirmat că Tiraspol a prelungit accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole doar până la 31 august. Oficialul precizează că „fermierii au nevoie de certitudinea accesului la pământul ce le aparţine, în mod permanent şi necondiţionat, conform angajamentelor din Decizia protocolară din 25 noiembrie 2017”, se mai spune în comunicat.

Viceprim-ministrul a subliniat deschiderea Chişinăului de a reglementa paşnic conflictul transnistrean prin intermediul diferitor platforme de discuţii. De asemenea, oficialul a venit cu apelul către reprezentantul special al OSCE de a ajuta Repubica Moldova să depăşească probleme existente în regiune.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite