O româncă a fost prinsă la vamă cu peste 1.000 de inele din aur nedeclarate
0O cetăţeană a României a fost reţinută de poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali din cadrul punctului de trecere Giurgiuleşti-Galaţi după ce aceştia au descoperit că femeia de 32 de ani avea ascunse în maşină 1.150 de inele din metal galben, presupus a fi aur.
În baza indicatorilor analizei de risc, angajaţii instituţiilor de frontieră au verificat minuţios maşina condusă de femeie. Ca urmare, echipa mixtă de control a depistat în portbagajul maşinii, într-un loc special amenajat, o cantitate de aproximativ 10 kg de bijuterii din metal asemănător aurului.
Urmare a celor constatate, precum şi faptul că românca a încercat să treacă ilegal bunurile fără a le declara în conformitate cu procedura stabilită de legislaţia în vigoare, cele 1.150 de inele de metal aurit şi mijlocul de transport au fost reţinute.
Autoritatea vamală continuă cercetările în vederea elucidării circumstanţelor infracţiunii. Concomitent marfa a fost remisă spre expertizare.