O pisică deține funcția de primar într-un oraș din SUA, aleasă de majoritatea localnicilor
0
Este unul dintre cei mai longevivi primari din SUA si toata ziulica nu face altceva decat să... toarcă. Stubbs, un motan portocaliu, a fost ales, în urmă cu 15 ani, primar onorific al orășelului Talkeetna din Alaska.
La vremea respectivă, locuitorii orașului erau nemultumiți de faptul că edilii nu făceau nimic pentru comunitate și, mai în glumă, mai în serios, au propus ca Stubbs să devină primar, scrie Daily Mail.

În urma unui scrutin felina a fost aleasă primar onorific. Cât e ziua de lungă nu face altceva decât să zacă în magazinul stăpânului său, dar acest lucru nu-i deranjează pe cei care l-au votat.
Stubbs are pagina de Facebook și aproape 1.000 de prieteni - dintre care majoritatea sunt locuitorii din Talkeetna. În plus, nu se poate spune că alegerea sa nu a fost benefică pentru comunitate: micuțul orășel din Alaska a devenit atractie turistică.