Noul punct  de trecere a frontierei Palanca va fi dat în exploatare la sfârşitul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul punct de trecere a frontierei de stat Palanca, operat în comun de vameşii şi poliţiştii de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, este finalizat în proporţie de 70%.

Noul punct de trecere va fi amplasat pe un teritoriu de 2,6 hectare. Atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire sunt prevăzute câte 2 piste pentru autoturisme, câte 2 pentru autocamioane şi câte una pentru autocare, informează serviciul de presă al Vamei.

Punctul de trecere va avea şi un post de control pietonal, construit pentru persoanele care traversează frontiera pe jos sau cu bicicletele. Până la  această etapă, au fost deja edificate toate construcţiile, s-au instalat reţelele externe de electricitate, apă şi canalizare, telefonie şi gaz natural.

Noul post va fi legat de şoseaua Odesa – Reni de un drum nou de acces pentru construcţia căruia Guvernul Republicii Moldova a alocat 630.000 Euro, majorându-şi astfel contribuţia iniţială de la 1,06 milioane Euro până la 1,68 milioane Euro. 

Lucrările la traseu au început în luna august curent. Acesta va dispune de trei benzi de circulaţie, o bandă de accelerare, una de decelerare. Până la sfârşitul lunii septembrie, la şantierul de construcţie a drumului de acces au fost finalizate toate lucrările pregătitoare, iar în prezent se lucrează la construcţia terasamentului din argilă compactată. Totodată, au fost trasate cablurile pentru iluminatul stradal.

Instituirea postului vamal temporar de la „Palanca” a reprezentat o soluţie a Serviciului Vamal pentru a nu închide complet punctul de trecere pe perioada reconstrucţiei capitale a acestuia.

Noul punct de trecere urmează să fie dat în exploatare până la sfârşitul anului curent. Bugetul proiectului de reconstrucţie a PTF Palanca se cifrează la 6,18 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,68 milioane euro – de Guvernul Republicii Moldova. Proiectul este implementat de PNUD Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite