Moldova, „pârâtă" la Organizația Mondială a Comerțului de către Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a cerut Secretariatului Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) să creeze o comisie specială ce va soluționa conflictul comercial cu ţara noastră legat de taxa de mediu percepută la importul produselor în recipiente de plastic şi ambalaje petra-pack, scrie Kommersant, ediţia ucraineană.

Solicitarea a fost trimisă pe data de 12 mai, după ce, potrivit aceleiași surse, Moldova ar fi refuzat să participe la ședințele în care urma să fie discută problema dintre cele două state.

Inga Ionesii, șefa Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei, neagă afirmația autorităților ucrainene. „Consultările au avut loc, iar noi le-am transmis răspunsul în care anunţăm că proiectul de modificare a legislației este gata de a fi înaintat Guvernului spre examinare și în timp scurt va ajunge și la Parlamentul spre aprobare", susține funcţionara.

„Am hotărât să egalăm taxele de mediu pentru că momentan importatorii plătesc mai mult decât cei care produc", a explicat Inga Ionesii. Aterior, Moldova a impus taxe de mediu asupra importului produselor în recipiente de plastic şi ambalaje tetra-pak, care nu sunt plătite şi de producătorii moldoveni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite