Ministrul Justiției: „Cei care au făcut investiţii financiare în decizia Curții Constituționale nu vor reuşi să obţină dividende“
0Oleg Efrim, ministrul Justiției, a declarat că Parlamentul și Guvernul se vor conforma deciziei luate de Curtea Constituțională care a hotărât că lichidarea instanțelor economice este ilegală. Oficialii vor elabora însă un nou proiect de lege prin care se vor exclude obiecțiilor formulate de către Înalta Curte.
„După ce vom citi textul hotărârii Curţii Constituţionale, vom modifica legislaţia în aşa mod încât să excludem obiecţiile acestei instanţe", a declarat Oleg Efrim.
Aseară, la Publika TV, ministrul Justiției a dat de înțeles că cineva a „investit" în decizia Curții Constituționale. „Am zis clar că este un proiect în care s-au investit eforturi şi emoţii, iar cei care au făcut investiţii financiare nu vor reuşi să obţină dividende. Vom încerca să ieşim din această situaţie prin soluţii legale", a precizat ministrul.
Și premierul Vlad Filat a adus acuzații la adresa magistraților de la înalta Curte. „La baza acestei decizii, cu certitudine, sunt interese economice. Este vorba despre sume mari", a declarat Filat.
Judecătorii de la Curtea Constituțională nu au venit cu o replică.
Aureliu Colenco, președintele Curții de Apel Economice: „Voi face reforme!"
Instanțele economice, lichidate ilegal. Alexandru Tănase: „Nu comentez circul"
„SUNTEM CONDAMNAȚI LA REUȘITE"
Prezent la adunarea anuală a judecătorilor, ministrul a asigurat magistrații că „reforma în Justiție va fi realizată".
„Suntem condamnaţi la reuşite, chiar şi în pofida rezistenţelor şi piedicilor. Fie că e vorba de interese obscure ale unor grupări economice, care au reuşit să vicieze funcţionalitatea sistemului judecătoresc, fie că este vorba de anumiţi reprezentanţi ai sistemului, care s-au pus în slujba acestor interese. Vom reveni iar și iar asupra tuturor proiectelor noastre invalidate recent sau cu ceva timp în urmă", a ținut să precizeze Efrim în discursul său adresat judecătorilor.