Membrii grupului Petrenco rămân sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii grupului Petrenco rămân încă 30 de zile sub control judiciar. Decizia a fost luată luni, 6 iunie, de Judecătoria sectorului Râşcani al Capitalei. De asemenea, instanţa a păstrat interdicţia inculpaţilor de a ieşi din Chişinău şi de a pleca peste hotarele ţării.

Fostul deputat Grigore Petrenco a comunicat că prin această decizie le sunt încalcate membrilor grupului drepturile fundamentale, garantate de Constituţia Republicii Moldova. „Cum poţi să interzici cetăţeanului să profeseze? Nu cred că au mai fost asemenea cazuri”, a declarat Grigore Petrenco. Potrivit lui, termenul controlului judiciar trebuia să expire pe 26 mai, transmite IPN.

Membrii Grupului Petrenco au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015 ca urmare a unui protest cu altercaţii, organizat în faţa clădirii Procuraturii Generale. Manifestanţii cereau tragerea la răspundere a politicianului Vlad Plahotniuc „pentru fărădelegile comise”. Atunci, potrivit poliţiei, protestatarii au încercat să intre cu forţa în sediul instituţiei, însă au fost împiedicaţi de forţele de ordine. În rucsacurile celor reţinuţi au fost depistate lanţuri metalice şi lacăte.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite