Marian Lupu şi Vlad Filat anunţă începerea negocierilor cu comuniştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare pro-europene, liderii PLDM şi PD au anunţat că vor demara discuţii cu comuniştii.

Negociatorii PL, PLDM şi PD s-au reunit ieri seară la sediul PLDM unde au purtat o discuţie de circa trei ore. Dialogul nu a fost unul care să ducă la o înţelegere: reprezentantul liberal Dorin Chirtoacă a spus la ieşire că nu are de făcut nici un fel de declaraţii, conform paginii inprofunzime.md.

Pe de altă parte, liderul PD Marian Lupu a fost mai comunicativ, declarând că este gata să înceapă negocierile cu comuniştii pentru deblocarea situaţiei politice. "Trebuie să găsim un compromis, continuăm discuţiile, dupa 40 de zile în acest format nu am înregistrat progrese. Negocieri cu PCRM. Eu cred ca va fi într-o perioadă foarte scurtă de timp, nu vom negocia separat.

Liderul PLDM Vlad Filat a avut o declaraţie mai nuanţată, afirmând că nu vor fi negocieri doar cu comuniştii, ci un dialog la care vor fi invitaţi să ia parte şi PCRM şi PL. "Vom continua să muncim, timp avem foarte puţin, ţara are nevoie de guvern şi credem că ar trebui să dialogăm şi cu partidul comuniştilor. Este important ca în acest proces să participe toate forţele politice, considerăm că trebuie să identificăm şi o formulă pentru alegerea preşedintelui Moldova, 61 de mandate fiind necesare, trebuie să avem o înţelegere exactă ce se va întâmpla în 2016."


 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite