Margarină cu pretenții de unt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii au descoperit grăsimi vegetale în unt
Specialiştii au descoperit grăsimi vegetale în unt

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor învinuieşte fabrica de lactate de la Râşcani că adaugă ulei vegetal în unt. Producătorul ne-a asigurat însă că foloseşte doar produse animaliere şi va cere efectuarea repetată a analizelor.

Inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor au prelevat nouă probe de unt de la diferiţi producători şi le-au dus la laboratorul Academiei de Ştiinţe. Ca să fie siguri că rezultatele obţinute corespund situaţiei reale, specialiştii au adăugat două mostre de margarină. În urma investigaţiilor, au fost descoperite trei probe pozitive, inclusiv cele două de control. Untul a ajuns la laborator fără etichetă, ca nimeni să nu cunoască provenienţa lui.

„Cu părere de rău, am constatat că SA Lactis din Râşcani adaugă la prepararea untului 7% grăsimi vegetale. Acest lucru nu dăunează sănătăţii. Încălcarea constă în faptul că firma nu indică pe etichetă componenţa produsului şi îl vinde la un preţ mai mare", a spus Alexandru Cuzimuc, directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit lui, mergând la această şmecherie, compania poate câştiga şi până la 50% mai mult din vânzari.

„Conform reglementărilor tehnice, dacă untul conţine măcar 0,01% grăsimi vegetale, el trebuie să poarte o altă denumire, de exemplu, margarină sau spread", a menţionat expertul.

Agenţia va emite o prescripţie prin care va interzice comercializarea untului de la Râşcani. După ce-l va retrage de pe piaţă, producătorul va fi obligat să schimbe eticheta, ca să informeze consumatorul despre compoziţia reală.

La a doua încălcare

Compania nu este la prima deviere de acest fel. „Şi anul trecut am depistat uleiuri vegetale în unt. Dacă vom descoperi aceeaşi abatere şi la a treia verificare, vom cere să fie stopată activitatea firmei", a spus şeful agenţiei.

Conducerea fabricii de lactate a aflat de la jurnalişti acuzaţiile aduse. „Agenţia nu ne-a informat până acum. E imposibil aşa ceva. Noi nu folosim grăsimi vegetale la prepararea untului. Vom cere să fie făcute analize repetate", a replicat Eduard Tudoriţă, vicedirectorul companiei Lactis.

Lactatele, la control

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor va supune, lunar, investigaţiilor de laborator diferite produse lactate. La rând sunt brânza, smântâna, laptele acru. Ulterior, va fi verificat şi laptele, pentru a afla dacă în vânzare ajunge un produs natural sau lapte praf. În Moldova nu există, deocamdată, un laborator pentru stabilirea compoziţiei laptelui. Utilajul urmează să fie procurat în curând.

Dacă vor fi depistate devieri, agentul economic va fi amendat cu 10.000 de lei. Marfa va fi retrasă de pe piaţă şi, în scurt timp, inspectorii vor reveni cu un control repetat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite