Marea Britanie anunţă că nu recunoaşte rezultatele alegerilor din Belarus
0Marea Britanie anunţă că nu recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale din Belarus, care s-au desfăşurat pe 9 august şi în care a învins actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko. Anunţul a fost publicat pe site-ul Guvernului de la Londra.
„Cu groază privim la violenţele pe care le aplică autorităţile din Belarus în raport cu protestele paşnice, cauzate de aceste alegeri prezidenţiale false”, se spune în documentul MAE al Marii Britanii, citat de presa rusă.
Ministrul de Externe de la Londra a afirmat că Marea Britanie, de comun cu partenerii ei, vor întreprinde măsuri pentru „a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi şi pentru a pedepsi autorităţile din Belarus”.
Şeful diplomaţiei engleze mai propune ca în cadrul OSCE să fie analizate carenţele care au dus la faptul că alegerile nu au fost oneste şi au fost organizate „represii”.
Duminică după-amiază a avut loc în Belarus cea mai mare demonstraţie din istoria postsovietică a ţării, sute de mii de persoane adunându-se în Mink precum şi alte oraşe pentru a manifesta împotriva lui Aleksandr Lukaşenko. Presa din Belarus relatează însă cum zeci de persoane care au participat la protest au început să fie arestate şi băgate în dubiţe neînmatriculate.
Fosta candidată a opoziţiei la prezidenţialele din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania de teama de a nu fi arestată după alegerile din 9 august, a înregistrat un nou mesaj video în care susţine că este gata să-şi asume rolul de lider naţional al Belarusului „pentru ca ţara să se liniştească şi să intre într-un ritm normal”.
Potrivit ei, rolul de lider naţional îi va permite să-i elibereze pe toţi deţinuţii politici, despre care Aleksandr Lukaşenko, dar şi unii experţi susţin că sunt finanţaţi de Kremlin.
De asemenea, ea spune că din această postură va putea modifica legislaţia din Belarus în vederea organizării alegerilor prezidenţiale noi care să fie libere şi corecte, şi care să fie recunoscute de toată comunitatea internaţională.
De partea cealaltă, Lukaşenko a anunţat că nu va organiza alegeri noi şi că nu va pleca de la putere.