Mama lui Igor Dodon a fost citată la Procuratură. PSRM: E josnic şi inuman chiar şi pentru o guvernare lipsită de principii precum este regimul PAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dodon si mama

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă profunda indignare în legătură cu citarea la procuratură a mamei fostului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. PSRM consideră că „acesta este un pas josnic şi inuman chiar şi pentru o guvernare atât de lipsită de principii precum este regimul PAS.”

„Persecutarea membrilor familiei fostului şef de stat demonstrează o dată în plus că dosarul împotriva lui Igor Dodon a fost deschis la comandă. Scopul final al acestor acţiuni este de a pune presiune asupra Partidului Socialiştilor – adevărata forţă de opoziţie care luptă cu regimul de la guvernare, de a curăţa terenul politic şi instaura o dictatură autoritară PAS”, se spune într-un comunicat PSRM.

PSRM cere guvernării „să revină în cadrul legal şi să înceteze presiunile asupra membrilor familiilor oponenţilor politici.”

„Partidul Socialiştilor se adresează către organizaţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului cu apelul să intensifice monitorizarea acţiunilor regimului de la guvernare din Republica Moldova în legătură cu creşterea numărului de cazuri de încălcare a drepturilor omului şi a presiunilor asupra familiilor reprezentanţilor din opoziţie”, se menţionează în comunicat.

Amintim că procurorii îi incriminează lui Igor Dodon mai multe capete de acuzare: corupere pasivă, acceptarea finanţării partidului politic de către o organizaţie criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită. 

El califică dosarul ca fiind unul politic, la comanda preşedintei Maia Sandu. Soţia lui Igor Dodon, învinuită de complicitate la îmbogăţire ilicită, are interdicţia de a părăsi R. Moldova.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite