Maia Sandu: Nu există riscuri iminente de securitate! Cel puţin, pentru malul drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

După incidentele din regiunea transnistreană, preşedintele Maia Sandu calmează spiritele. Nu există riscuri iminente, cel puţin pentru cetăţenii care se află pe malul drept al Nistrului, spune şeful statului, notează IPN.

Maia Sandu mai spune că despre siguranţa teritoriului aflat sub controlul autorităţilor constituţionale de la Chişinău poate vorbi cu certitudine, întrucât instituţiile statului monitorizează constant situaţia. Potrivit Maiei Sandu, cozile kilometrice înregistrate la punctele de trecere spre malul drept al ţării sunt o consecinţă a înăspririi controalelor.

Preşedintele Maia Sandu spune că incidentele înregistrate în ultimele zile în regiunea transnistreană au fost provocate de elemente pro-război din interiorul regiunii care îşi doresc destabilizarea situaţiei. Şeful statului respinge ipotezele lansate de Tiraspol precum că destabilizarea ar fi creată de persoane din Ucraina şi spune că Kievul nu-şi doreşte noi puncte fierbinţi pe teritoriul ţării.

„Ucraina a spus că nu îşi doreşte deschiderea unui nou front. Pentru că deja are de apărat foarte multe părţi ale ţării. Noi reiterăm că dorim retragerea trupelor ruse şi soluţionarea paşnică a acestui conflict. Din analizele noastre nu există un risc iminent, cel puţin pentru cetăţenii de pe malul drept. Şi asta o afirmăm cu multă certitudine pentru că aici instituţiile noastre au acces, aici putem asigura ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor. Sper că nici pe malul stâng nu vor exista tentative care să pună în pericol viaţa cetăţenilor. Suntem în legătură cu partenerii internaţionali, folosim relaţiile diplomatice pentru a semnaliza potenţiale riscuri. Repet, nu există riscuri iminente pentru cetăţeni şi cu multă certitudine spun asta despre cetăţenii de pe malul drept”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Preşedintele Republicii Moldova a comentat cozile kilometrice de automobile care ies din regiunea transnistreană. Maia Sandu spune că aglomerarea de la punctele de trecere este o consecinţă a mai multor factori, fiind vorba atât de cetăţenii care s-au speriat de război, cât şi despre înăsprirea controalelor.

„Sunt oameni care se întorc după sărbători, sunt oameni care vin pe malul drept pentru că sunt speriaţi de ce s-a întâmplat în ultimele zile acolo. Dar mai e şi faptul că au fost introduse verificări mai riguroase şi asta înseamnă o perioadă de timp mai îndelungată de aşteptate şi cozi mai mari. Oamenii sunt verificaţi de ambele părţi. Şi reprezentanţii regimului de la Tiraspol îi verifică, dar şi instituţiile noastre, aşa cum am recomandat la Consiliul Suprem de Securitate. Trebuie să fim mai vigilenţi, în special, în apropierea zonei de securitate. Aceste controale trebuie să ne asigure siguranţa, dar înseamnă şi mai mult timp de aşteptare ”, a mai spus preşedintele Republicii Moldova.

În data de 25 aprilie a fost atacat cu lansatoare de grenade sediul aşa-zisului Minister al Securităţii de Stat de la Tiraspol. Ulterior, la 26 aprilie, a fost atacat aerodromul de la Tiraspol şi au fost distruse două antene de radiocomunicaţii din localitatea Mayak. Ieri, aşa-zisul Minister de Interne de la Tiraspol a anunţat că ar fi fost înregistrate focuri de armă în apropierea depozitului de armament de la Cobasna. Ulterior, premierul Natalia Gavriliţa a anunţat că împuşcăturile nu s-au confirmat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite