Maia Sandu, după majorarea tarifelor la gaz: „Dacă rămânem solidari şi avem grijă unii de alţii, vom trece cu bine peste această perioadă dificilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Preşedintele Maia Sandu a comentat majorarea preţurilor la gazele naturale pentru consumatorii finali, care va fi de circa 11 lei pentru un metru cub. Potrivit Maiei Sandu, „creşterea semnificativă a preţurilor la gaze pe piaţa internaţională este o povară grea pentru toţi, dar mai ales pentru ţara noastră, din cauza veniturilor modeste ale majorităţii oamenilor, dar şi a ineficienţei energetice a economiei noastre.”

„Oamenii sunt îngrijoraţi pe bună dreptate de consecinţele scumpirilor. În această situaţie, statul trebuie să intervină pentru a sprijini cele mai vulnerabile categorii. Guvernul a anunţat că va compensa parţial costul facturii la gaze pentru toţi consumatorii casnici, peste 746.000 de gospodării. Peste 300.000 de familii nevoiaşe vor primi ajutor pentru perioada rece a anului, care a fost majorat de la 500 până la 700 de lei”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Maia Sandu a accentuat că 222.000 de consumatori casnici din zonele cu încălzire centralizată din Chişinău şi Bălţi vor beneficia de compensaţii parţiale, de până la 450 de lei, pentru creşterea preţului la agentul termic.

„Pentru a acoperi acest efort, din bugetul public vor fi alocaţi aproximativ 1,6 miliarde de lei. E o sumă semnificativă, dar necesară pentru a proteja cetăţenii noştri. Dacă rămânem solidari şi avem grijă unii de alţii, vom trece cu bine peste această perioadă dificilă”, a adăugat preşedintele.

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat marţi, 9 noiembrie, majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali – de la 4,298 la 10,260 lei pentru un metru cub. Noile tarife vor fi aplicate retroactiv, pentru consumul fixat din 1 noiembrie. Luând în calcul şi TVA de 8%, gazul îi va costa pe consumatorii casnici 11,08 lei pentru un metru cub, transmite IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite