Liviu Dragnea, mesaj „simplu şi explicit” către Andrian Candu şi Iurie Leancă: Vreau să ne unim cu Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, 27 martie, în cadrul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, că el îşi doreşte unirea României cu Republica Moldova.

În cadrul discursului său, Liviu Dragnea a citit un paragraf care nu a mai fost inclus în „Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918“, fiind vorba de articolul 8 din Actul final de la Helsinki: „Toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să hotărască când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern fără ingerinţe exterioare şi să-şi urmărească după propria voie dezvoltarea economică, socială şi culturală”. 

Dragnea a precizat că anume „pe baza acestui articol s-a reunificat Germania”. 

„Dragii mei colegi, domnule preşedinte (al Parlamentului) Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Şi ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu şi explicit: Eu vreau să ne unim cu Moldova. Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită şi va fi unită, şi va fi puternică. Acesta este idelaul nostru”, a afirmat preşedintele PSD.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite