Liderul puterii de la Chișinău, despre scrutin: Nu sunt alegeri simple, vor marca cum vom trăi mulți ani înainte

0
Publicat:

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul PAS, a afirmat că alegerile parlamentare din 28 septembrie își vor pune amprenta asupra modului în care vor trăi moldovenii în următorii ani, subliniind că este vorba despre o bătălie pentru o majoritate parlamentară proeuropeană.

Igor Grosu a votat alături de soția sa. FOTO: Screenshot
Igor Grosu a votat alături de soția sa. FOTO: Screenshot

Igor Grosu și-a exercitat dreptul de vot, alături de soția Inga, subliniind că și-a dat votul pentru ,,pentru pace, stabilitate și o Moldova europeană”.

 „Am votat pentru Moldova europeană, pentru pace și bunăstare”, a spus inga Grosu.

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a evidențiat că „nu sunt alegeri simple, vor marca cum vom trăi mulți, mulți ani înainte”, iar bătălia se dă ,,pentru o majoritate parlamentară proeuropeană. Alte scenarii nu există. Cale de mijloc nu există”.

Îndemnul lui Igor Grosu 

În ceea ce privește Kremlinul care vrea prin diverse metode să influențeze votul, Igor Grosu a menționat „Rusia nu ne-a respectat niciodată și asta evident că a marcat relațiile noastre. Trebuie să ne căutăm de treaba noastră. Să mergem la votare. Să nu permitem nimănui cât de mare și fioroși nu ar fi să decidă pentru noi. Îndemn pentru toți să meargă la votare.O chemare pentru toți - observatori și cetățeni: vigilență, foarte atenți, amabili, politicoși, să nu permitem nimănui să distorsioneze procesul electoral”.

Conform liderul puterii, nu există până la ora 10:00 „informații despre incidente majore” privind procesul de vot.

Votul liderei de la Chișinău

Iar președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat la o secție de vot din Chișinău, subliniind că țara este în primejdie și îndemnând moldovenii să iasă la vot și să nu permită hoților și trădătorilor să decidă pentru ei.

,,Eu am votat pentru un Parlament cu care să construim în continuare Moldova europeană. Dragi cetățeni, vă invit pe toți să mergeți la vot. Moldova, casa noastră scumpă este în primejdie și are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi. Voi o puteți salva, astăzi, cu votul vostru. Mâine ar putea fi prea târziu, votul vostru trebuie să decidă soarta țării noastre, nu voturile cumpărate, haideți să arătăm lumii că Republica Moldova este nu doar o țară mică cu inimă mare, ci și o țară cu oameni demni, oameni care nu-și vând țara nici pentru 400 de lei, nici pentru 400 de euro, haideți să nu le permitem hoților și trădătorilor să ne vândă viitorul. Republica Moldova este o țară mică, dar voinică. Mergem înainte în pace spre viitorul nostru european”, a afirmat Maia Sandu. 

În Republica Moldova au loc alegeri parlamentare, în urma cărora va fi ales viitorul Parlament, care va avea un mandat de patru ani. Votul poate fi exercitat între orele 07:00 și 21:00, în cadrul a 2.274 de secții de votare, printre care 1.973 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt despre direcția pe care o va lua, după 28 septembrie, acest stat fost sovietic, prins între două lumi: Est sau Vest, conform experților consultați de ,,Adevărul”. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite