"La Paradisul Femeilor" de Émile Zola, apare joi, 10 mai, împreună cu „Adevărul Moldova“

0
0

Volumul "La Paradisul Femeilor", de Émile Zola, este distribuit joi cu ziarul „Adevărul Moldova", la preţul de 36 de lei. În cartea frescă a secolului al XIX-lea, o femeie intră într-o lume depravată, în care principiile morale nu contează.

Émile Zola (1840-1902), cel mai important exponent al naturalismului francez şi european, a devenit celebru pentru ciclul „Les Rougon-Macquart", în care urmăreşte saga a cinci generaţii în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon şi infamii Macquarts. Romanul „La Paradisul femeilor", publicat în 1883, este cel de-al unsprezecelea volum al seriei. Cartea, care va fi distribuită pe 25 martie de „Adevărul", este tradusă de Diana-Irina Gabor.

Personajul Octave Mouret, rămas văduv, face furori în rândul sexului frumos, mai ales că-şi tentează amantele cu minunăţiile din magazinul său parizian, „La Paradisul femeilor", un adevărat alcov al simţurilor şi al privirilor. Ţesăturile delicate, din mătase, blănurile, pălăriile ochioase şi fistichii, ciorapii, satinurile, catifelele expuse opulent şi strălucitor în vitrine atrag ca un magnet privirile frumoaselor doamne.

Lovitură de marketing

Octave Mouret vinde tot ceea ce o femeie şi-ar fi putut dori în 1883, cu un marketing inovator, care face furori. El dă lovitura în detrimentul micilor întreprinzători din cartier. Denise, care se angajează în magazinul lui, este singura care-i rezistă patronului, prin principiile sale morale puternice. Povestea lor de iubire este parte a unui tablou social extraordinar, în care sunt descrişi comercianţii din secolul al XIX-lea, cu obiceiurile lor, într-o analiză fină, cu observaţii pertinente, de un rafinament psihologic deosebit.

Virtuți și vicii

Pe fundalul celui de-al doilea imperiu francez, romanul urmăreşte influenţa eredităţii asupra violenţei, alcoolismului şi prostituţiei. Scriitorul a dorit să ilustreze convulsia fatală ce însoţeşte naşterea unei noi lumi, la începutul unui secol de libertate. Romanul este despre „o familie care nu se poate abţine în goana de a poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziţie şi care deraiază din cauza propriului avânt".

Din punct de vedere fiziologic, membrii din Rougon şi Macquart reprezintă o „succesiune lentă de accidente nervoase (...), în urma unei prime leziuni organice, şi care determina la fiecare din indivizii acestei familii, după mediul lor respectiv, sentimentele, dorinţele, pasiunile, toate manifestările omeneşti, naturale şi instinctive, ale căror produse capătă numele convenţionale de virtuţi şi vicii".

Émile Zola considera că romancierul trebuie să fie un „experimentator" şi „un factor indiscutabil de progres", un inovator care poate să schimbe cutumele literare sau politice ale vremurilor.

Noul volum „La paradisul femeilor" de Emile Zola apare împreună cu ediția de joi, 10 mai, a ziarului „Adevărul Moldova", la prețul special de numai 36 de lei, la toate chioșcurile de presă și oficiile poștale din țară.

Dacă vrei să-ți faci un abonament la ziarul la „Adevărul Moldova" împreună cu Colecția de carte preferată, o poți face atât prin distribuitorii noștri, cât și direct, la redacția ziarului nostru. Te așteptăm!

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite