Iurie Leancă pleacă la Berlin, unde va discuta cu Angela Merkel despre Transnistria şi despre parcursul european al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Iurie Leancă se va afla, timp de o săptămână, în Germania, începând cu 9 iulie. Şeful Guvernului se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel.

După întrevedere, cei doi oficiali vor face declaraţii de presă. Ulterior, Iurie Leancă va participa la un dineu cu Angela Merkel, transmite IPN.

Cu ocazia vizitei la Berlin, va fi organizat un forum al oamenilor de afaceri. Obiectivul reuniunii va fi extinderea investiţiilor directe germane în Republica Moldova, precum şi facilitarea oportunităţilor pentru creşterea comerţului bilateral, având în vedere noul cadru care îl va oferi, începând cu toamna anului curent, Zona de Comerţ Liber.

De asemenea, în cadrul vizitei, urmează să fie semnat acordul cadru privind cooperarea moldo-germană în domeniul dezvoltării. Acordul va crea premisele necesare pentru creşterea asistenţei financiare nerambursabile din partea poporului german în domeniul dezvoltării durabile a economiei Republicii Moldova, susţinerea educaţiei vocaţionale, descentralizării şi nemijlocit pentru realizarea proiectelor de infrastructură a apei şi canalizării în localităţile Republicii Moldova, relevă IPN.

Ultima oară, Iurie Leancă s-a întâlnit cu Angela Merkel la sfârşitul lunii mai, la Berlin, împreună cu prim-miniştrii Ucrainei şi Georgiei, ţări care, alături de Republica Moldova, au semnat pe 27 iunie curent, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite