Iurie Chirinciuc: Cei mai mulţi ruşi sunt nişte leneşi şi beţivi
0Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a scris pe blogul său miercuri, 12 octombrie, despre pericolul apropierii de Rusia, în cazul în care va fi ales preşedinte al ţării Igor Dodon. Totodată, acesta a subliniat faptul că moldovenii ar fi foarte harnici, în timp ce ruşii, leneşi şi beţivi.
„De fapt, apropierea de Federaţia Rusă este cel mai mare rău care li se poate întâmpla cetăţenilor Republicii Moldova, de la independenţă încoace. Astfel, toate reformele în plan social, economic şi chiar cultural vor fi şterse cu buretele, iar această bucată de pământ va deveni o colonie rusească, aşa cum a fost din 40 până în 90.
Ruşii vor să procedeze cu noi, la fel cum a făcut-o cu tezaurul românesc, pe care nu l-a întors nici până azi fraţilor noştri români. Pământurile din Republica Moldova sunt cele mai fertile de pe continentul european, iar oamenii de aici sunt foarte muncitori. Şi cum marea majoritate dintre Ruşi sunt nişte leneşi şi beţivi, ei îşi doresc să găsească pe cineva care să înjuge la plug pentru a-i hrăni. Dar menirea populaţiei de aici este alta.
Integrarea europeană este departe de noi. Iar acum unica salvare pentru un viitor prosper şi lipsit de griji şi nevoi este doar unirea. Şi pentru că acest lucru este inevitabil, căţeii din slujba Kremlinului şi-au primit osul de la stăpân şi au început să atace, ba chiar să terorizeze populaţia cu gazete scrise în chirilică şi alte pliante, prin care să-i manipuleze pe oameni că jandarmul român e cel mai mare pericol pentru ei. Şi eu merg foarte des prin satele Republicii Moldova şi mă întâlnesc cu tot felul de oameni.
De la profesori şi medici, până la simpli agricultori. Dar marea majoritate din ei spun cu sufletul deschis că „iată pe vremea românilor se făcea carte, iar bunicul şi tata, mari oameni în viaţă au ajuns”. Cât despre ruşi, populaţia a înţeles că erau slugile celor care beau votcă şi mâncau pâine cu caviar. Numai că acele vremuri sunt demult apuse şi nu cred că vor reveni. Dar pentru că ruşii nu se pot obişnui cu gândul că au pierdut şi vor pierde definitiv controlul pentru această bucată de pământ, bagă beţe în gard şi încearcă să propage ură în societate şi să disperseze oamenii în două tabere.
Haideţi să ne aducem aminte că toţi şefii de kolhoz şi uzine erau aduşi din fundul Siberiei şi nu aveau habar unde au venit şi cu ce oameni aveau de a face. Ei executau docil indicaţiile de la Moscova. Iar întâmplarea cu ciobanul care a venit la un lider de partid să-i spună că e frig de -20 de grade, iar oile au început să fete şi riscă să moară din cauza gerului, atunci năcealnicul adus de la Moscova ce a putut să zică decât „prekratite fătatul oilor”, este un exemplu clar că ruşii au venit aici pentru a-şi pateu joc de noi. Acum, Dodon la fel vrea să prekratească fătatul oilor, ori să le programeze naşterea după fusul orar al Moscovei.
Nu este exclus, ca în aceste vremuri de grea încercare pentru neamul românesc, mai ales pentru noi cei aflaţi în stânga Prutului, ruşii să nu ne încerce din nou cu conflicte armate, embargouri sau alte restricţii. Dar mai mult ca niciodată trebuie să ne unim forţele şi să le demonstrăm acestor duşmani că în faţa spiritului nostru de patriot nu vor avea nicio putere. Căci oile nu vor „prekrati” să fete, chiar dacă liderii de la Kremlin se vor desface în patru!”, a scris ministrul pe blogul său.