Ion Chicu: Avia Invest oferă temei pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu

Premierul Ion Chicu susţine că Avia Invest, compania care a concesionat Aeroportul Internaţional Chişinău, oferă temei ca acest contract de concesionare să fie reziliat. Şeful cabinetului de miniştri afirmă că actualmente se analizează datele privind investiţiile făcute de compania concesionară şi timp de o lună ar putea fi iniţiat procesul de reziliere a contractului, transmite IPN.

„Contractul de concesiune a fost încheiat în 2013 astfel încât statul să fie prejudiciat şi ca statul să aibă şanse minime de a-l rezilia. Bine că concesionarul ne oferă raţionamente pentru a porni rezilierea acestui contract. Agenţia Proprietăţii Publice face evaluarea modului în care concesionarul Avia Invest îşi îndeplineşte obligaţiunile conform contractului – datele preliminare arată că el nu a făcut investiţiile pentru etapa întâia şi a doua, prevăzute în contract. Acesta este temei pentru reziliere. Guvernul nu se împacă cu situaţia respectivă, noi considerăm că statul a fost prejudiciat. Astfel, acţiunile noastre vor fi îndreptate spre rezilierea acestui contract”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Totodată, Ion Chicu a enumerat riscurile care există în relaţia dintre Republica Moldova şi Fondul Monetar Internaţional, care are o misiune zilele acestea la Chişinău. Ion Chicu spune că primul dintre acestea este solicitarea FMI de a fi majorate tarifele interne la gaz. „Este zero probabilitate că vom accepta majorarea tarifelor pentru că nu există temei economic. De la 1 ianuarie cumpărăm gazul de la Gazprom cu un preţ esenţial mai mic, deci nu există absolut nicio întemeiere pentru a majora tarifele. Al doilea risc ţine de faptul dacă va accepta sau nu FMI dorinţa noastră de a investi în infrastructura drumurilor. Încă discutăm. Atestăm cu satisfacţie o flexibilitate şi aici”, a comunicat şeful cabinetului de miniştri.

Premierul rămâne optimist că Republica Moldova va continua relaţia cu FMI. „Dacă între timp misiunea mai scoate ceva din dosarele lor, vreo solicitare sau condiţie pe care noi n-o putem accepta, asta ar însemna o pauză în relaţia cu FMI. Noi am declarat şi rămânem convinşi că putem accepta doar condiţii care nu sunt în detrimentul economiei şi cetăţenilor Republicii Moldova. Noi nu încheiem acorduri cu partenerii străini cu orice preţ”, a explicat Ion Chicu.

Cu toate acestea, premierul susţine că nu există riscul ca Republica Moldova să fie izolată pe plan extern pentru că acest lucru „nu mai depinde de voinţa unor politicieni”. 

https://www.ipn.md/ro/ion-chicu-avia-invest-ofera-temei-pentru-rezilierea-contractului-7965_1070939.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite