Interlopul Grigore Caramalac neagă că a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interlopul Grigore Caramalac are statut de „hoţ în lege” în lumea criminală.
Interlopul Grigore Caramalac are statut de „hoţ în lege” în lumea criminală.

Interlopul moldovean Grigore Caramalac, alias Bulgaru, care se află de mai bine de zece ani în Federaţia Rusă, neagă că a fost reţinut pe un aeroport din Moscova, aşa cum a scris presa rusă luni, 1 februarie.

Caramalac susţine că informaţia despre reţinerea sa este un fals, organizat de anumiţi concurenţi din business. 

Acesta a declarat pentru un portal de ştiri controversat din Crimeea, care îl numeşte pe interlop „om de afaceri”, că a discutat deja cu avocaţii săi privind acţionarea în instanţă a site-urilor de ştiri care au răspândit informaţia „falsă” despre reţinerea sa.

Acelaşi portal de ştiri din Crimeea care l-a contactat pe Caramalac mai scrie că interlopul moldovean intenţionează să deschidă în Crimeea un „club sportiv patriotic”.

Amintim că Procuratura Republicii Moldova a anunţat că încă nu a primit informaţii de la organele de drept din Rusia cu privire la reţinerea lui Caramalac. Deocamdată, nu se cunosc învinuirile care îi sunt aduse lui Caramalac de către autorităţile ruse şi dacă acesta va fi extrădat în Republica Moldova, în situaţia în care Rusia i-a oferit protecţie în toţi aceşti ani în care interlopul s-a eschivat de justiţia moldovenească.

În octombrie 2020, Inspectoratul General de Poliţie a anunţat că Grigore Caramalac în continuare se află în căutare internaţională în baza a două dosare penale - şantaj şi tentativă de omor. Pe ambele cauze sunt emise mandate de arestare pe termen de 30 de zile. Precizările au fost făcute după ce unele portaluri de ştiri au scris despre clasarea cauzelor penale şi încetarea mandatului de arestare emis pe numele lui Caramalac. 

Grigore Caramalac figurează în continuare în bazele de date ca fiind anunţat în căutare internaţională. 

Caramalac a fost dat în căutare prin Interpol încă în 1998, iar pe 16 septembrie 2010, el a fost arestat într-un bar din oraşul Moscova, unde, alături de alţi 23 hoţi în lege, urmau să discute despre împărţirea sferelor de influenţă şi să pună punct unor conflicte. În ziua imediat următoare, Caramalac a fost eliberat de procurori. Până în prezent acesta se află la Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite