Ilan Şor: Din cauza refuzului Partidului ŞOR de a renunţa la proteste şi critici, PAS ne ameninţă cu arestări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilan Şor FOTO EPA/Doru Dumitru
Ilan Şor FOTO EPA/Doru Dumitru

Liderul Partidului ŞOR, deputatul fugar Ilan Şor, susţine că guvernarea, la ordinele Maiei Sandu, ar pregăti un atac dur la adresa Partidului ŞOR. Potrivit lui, în următoarele zile, reprezentanţii conducerii partidului ar urma să fie „supuşi unor presiuni severe şi vor fi efectuate percheziţii în birourile şi locuinţele acestora”. Deputatul acuză Poliţia, Procuratura, SIS, CNA şi Procuratura Anticorupţie că vor fi implicate în aceste acţiuni.

Ilan Şor a afirmat că guvernarea PAS va recurge la asemenea acţiuni „dictatoriale” din cauza refuzului Partidului „ŞOR” de a renunţa la proteste şi critici la adresa PAS şi a şefului statului. Prin urmare, Ilan Şor îi îndeamnă pe susţinătorii partidului să se mobilizeze, să-şi unească şi mai mult eforturile, dar, în acelaşi timp, să-şi păstreze calmul.

„Nu ne speriaţi, noi nu suntem de speriat. Noi deja am demonstrat că suntem în stare să răspundem pe măsură. În consecinţă, am fost ameninţaţi că săptămâna viitoare, la ordinul direct al conducerii PAS, Procuratura Generală, împreună cu alte instituţii de drept, va efectua zeci de percheziţii şi arestări legate de Partidul „ŞOR”. Acesta este răspunsul lor la refuzul nostru de a renunţa la principii şi de a continua să protejăm interesele oamenilor. Altfel spus, vor merge la atac folosind toată maşinăria puterii. În Moldova a fost instituit un regim totalitar căruia nu-i pasă de lege”, a declarat Şor într-un Live pe Facebook.

Şor consideră că Maia Sandu şi actuala guvernare ar recurge la asemenea acţiuni din cauză că „se tem de furia poporului şi de potenţialul Partidului „ŞOR” de a scoate în stradă un număr mare de oameni, pentru a da jos actualul regim.”

„Trebuie să scăpăm de această ciumă galbenă din Moldova! Nouă nu ne este frică de Procuratura voastră capturată, nu ne este frică SIS-ul vostru, de Ministerul de Interne şi de toate celelalte instituţii pe care le controlaţi! Nu ne este frică, pentru că am trecut prin toate acestea şi nu ne vom abate de la principiile noastre! Vom continua să protejăm interesele cetăţenilor”, a mai spus Ilan Şor. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite