Igor Dodon şi-a angajat un consilier pentru relaţii interetnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Serghei Mişin, doctor în drept, membru al Consiliului Societăţii Civile pe lângă şeful statului, a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial pentru relaţii interetnice. Un decret în acest sens a fost semnat de către preşedintele Igor Dodon, transmite IPN.

„Anterior, am promis desemnarea unui consilier pe domeniul respectiv drept răspuns la numeroasele adresări ale organizaţiilor etnoculturale din Moldova. O treime din populaţia Moldovei este constituită din reprezentanţi ai altor grupuri etnice, decât moldoveni, iar una dintre principalele sarcini ale şefului statului este de a menţine legătura permanentă a Administraţiei cu aceste organizaţii şi asigurarea păcii şi a bunei înţelegeri în societate”, menţionează Igor Dodon, citat într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.

Potrivit preşedintelui, în istoria Republicii Moldova, nu a existat consilier prezidenţial pentru relaţii interetnice. Totodată, în componenţa Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedinte funcţionează, din anul 2017, comisia pentru relaţii interetnice, condusă de Elena Beleacova.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite