Igor Dodon propune crearea unei Europe de la Lisabona la Vladivostok: „Acesta e viitorul”
0După ce a declarat că este dispus să fie un mediator dintre UE şi Rusia, Igor Dodon vorbeşte despre necesitatea dezvoltării unei strategii comune cu privire la crearea unei Europe de la Lisabona până la Vladivostok. Tot în acest context, preşedintele moldovean susţine că ar fi cazul ca între UE şi Uniunea Economică Euroasiatică să fie semnat un acord privind comerţul liber dintre cele două organizaţii.
Afirmaţiile lui Igor Dodon au fost făcute vineri, 28 septembrie, în cadrul Summitului CSI de la Duşanbe, unde preşedintele R. Moldova a ţinut un discurs în faţa liderilor Comunităţii Statelor Independente.
Igor Dodon a menţionat că Moldova în continuare va dezvolta şi va consolida cooperarea cu CSI pe diferite domenii - cultural, umanitar, economic, social etc.
Preşedintele a subliniat că între Moldova şi CSI sunt multe în comun, precum o istorie sau victorii comune, precizând că e vorba despre victoria în Marele Război de Apărare a Patriei.
Potrivit lui, în marja Summit-elor CSI, Moldova trebuie să caute compromisuri, dar nu să încerce să rezolve interesele sale naţionale din contul altora.
„Cooperarea în cadrul CSI este în avantajul R. Moldova, la fel ca unele proiecte comune cu UE, Uniunea Economică Euroasiatică, Turcia şi alţii. Noi vom dezvolta această cooperare, în pofida unor sfătuitori sau pseudoparteneri”, a spus Dodon.
El a precizat că Moldova aplică în mod consecvent înţelegerle din cadrul CSI şi că se pregăteşte intens de aniversarea a 75 de ani de la Marele Război pentru Apărarea Patriei
Dodon a vorbit şi despre tensiunile care există în relaţiile economice internaţionale, subliniind că apar tot mai multe sancţiuni şi bariere comerciale. Preşedintele le-a sugerat şefilor de state din CSI să vină cu o poziţie comună şi publică pe aceste probleme.