Igor Dodon explică de ce nu s-a retras din politică: Ar însemna şanse mai multe ca PSRM să fie „bucăţit şi lipsit de influenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

La mai bine de patru ani după modificarea legislaţiei care prevede că preşedintele ţării nu poate fi membru de partid, Igor Dodon susţine că acest lucru a fost făcut pentru a distruge Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, notează IPN.

„Eu cred că patru ani în urmă, când a fost modificată legislaţia, în premieră ca preşedintele ţării să nu fie membru de partid, atunci acest lucru a fost făcut tot împotriva noastră (PSRM). Niciodată de la independentă încoace preşedintele ţării nu a fost privat de dreptul de a fi membru de partid”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei Ediţii speciale de la postul de televiziune Primul în Moldova.

Potrivit lui Igor Dodon, retragerea sa din viaţa publică şi politică ar însemna şanse mai multe ca PSRM să fie „bucăţit şi lipsit de influenţă”.

„Patru ani în urmă au crezut că aşa vor putea lovi în socialiştii. Acum credeau că lovitura va fi dacă vor introduce discuţii referitor la cine va fi liderul socialiştilor. Aici niciun fel de iluzii. Echipa este consolidată”, a adăugat fostul preşedinte.

Miercuri, 30 decembrie 2020, Igor Dodon, a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Socialiştilor după ce pe parcursul ultimilor patru ani şi-a exercitat mandatul de preşedinte al Republicii Moldova.

Igor Dodon a fost preşedinte al Republicii Moldova în perioada 23 decembrie 2016 – 24 decembrie 2020. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009, conducând Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. A îndeplinit funcţia de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova, din 2008 până în 2009, şi ministru al economiei şi comerţului, din 2006 până în 2009.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite