Igor Boţan: Proiectul de „vindere” a cetăţeniei Moldovei poate avea un impact despre care nu ne putem da seama
0Din perspectiva dezvoltării Republicii Moldova, cetăţenii trebuie să înţeleagă că încet-încet ţara se mişcă în direcţia Turciei, Emiratelor Arabe Unite şi altor modele asemănătoare de ţară. Totodată, proiectul de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova pentru investiţii poate avea un impact despre care nici nu ne putem da seama.
Opiniile au fost expuse în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Impactul Rezoluţiei Parlamentului European din 14.11.2018 asupra clasei politice şi societăţii moldoveneşti”, ediţia a 96-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, de către Igor Boţan, expertul permanent al proiectului.
Igor Boţan spune că Republica Moldova s-a pomenit într-o situaţie foarte proastă. Pe de o parte, relaţiile cu Federaţia Rusă sunt rele, marcate de conflictul ucrainean, pe de altă parte, a stricat dramatic relaţiile cu UE. „Cetăţenii trebuie să înţeleagă că acum principalii parteneri ai Republicii Moldova sunt Turcia, Emiratele Arabe Unite. Potrivit lui, repoziţionarea s-a produs imediat după data de 4 iulie, atunci când plata primei tranşe din Programul de Asistenţă Macrofinanciară a UE pentru Republica Moldova a fost suspendată.
„100 de milioane de euro nu este atât de mult şi acest lucru se vede şi cred că pentru cei care guvernează astăzi Moldova alegerea deja s-a făcut. Dacă UE e principială, se găsesc alte centre de atracţie unde sunt şi bani, şi nu sunt condiţionalităţi. Pentru guvernare este foarte important ca puterea să fie în mâini puternice, să existe verticala puterii, iar justiţia, democraţia sunt pe planul doi”, spune expertul.
Potrivit lui, acordarea cetăţeniei Republicii Moldova contra investiţiilor înseamnă un cadou pentru cei care o vor cumpăra pentru 100 de mii de dolari „pentru că vor avea acces liber la procurarea tuturor cernoziomurilor din Republica Moldova. E un lucru extrem de interesant şi atractiv pentru unii”, spune Igor Boţan.
Expertul se întreabă de ce prevederea privind justiţia din Rezoluţia Parlamentului European miră pe cineva? „Doar ministrul justiţiei al Republicii Moldova, în luna ianuarie, a recunoscut că reforma justiţiei a eşuat. Liderul partidului de guvernământ, la fel, a recunoscut că reforma justiţiei a eşuat, de aceea, a venit cu iniţiativa de a fi aleşi judecătorii de către cetăţeni. Dacă găsim aceasta în raportul Comisiei de la Veneţia, spunem că asta a fost influenţat de cineva. Asta în timp ce guvernarea însăşi recunoaşte că este aşa. Au fost anulate alegerile din municipiul Chişinău. Noi am văzut toată verticala justiţiei: de la prima instanţă, cea de Apel, Curtea Supremă a Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii au făcut corp comun pentru a apăra această decizie de care râde toată lumea. Deci, ce trebuie să mai facă Comisia Europeană, Parlamentul European ca să ne convingă că toate aceste referinţe la o influenţă oarecare foarte nocivă sunt aberante în mare măsură?”, se întreabă expertul. Potrivit lui, statele UE au ambasade la Chişinău şi şefii de stat, guvernele acestor state sunt informate din prima sursă despre ceea ce se întâmplă în Moldova.
De asemenea, Igor Boţan a făcut referinţă la justiţia selectivă. În opinia lui, sunt procese de rezonanţă extraordinar de interesante şi cetăţenii ar vrea să înţeleagă de ce acestea au loc cu uşile închise.
În privinţa miliardului furat expertul se întreabă, cum trebuie să trateze deputaţii Parlamentului European lucrurile atunci, când există rapoartele KROLL, când de patru ani de la furt oamenii nu ştiu cine sunt autorii reali? „Există acţiuni în care ni se spune că celui care este condamnat pentru corupţie pasivă lui i se pune în cârcă furtul miliardului. Cum toate lucrurile astea trebuie să le trateze deputaţii din Parlamentul European atunci, când întocmesc un astfel de document? Şi hai acum să punem pe cântar ceea ce sunt fapte reale şi ceea ce sunt toate alegaţiile”, îndeamnă expertul.
„Însuşi faptul că aceste lucruri sunt menţionate în această rezoluţie este foarte grav pentru Republica Moldova pentru că oficialii europeni înţeleg foarte bine ce se întâmplă în această ţară şi cum s-a ajuns până în acest punct. După protocoalele secrete prin care au fost partajate instituţiile statului între partidele de la guvernare, toate evoluţiile, colapsul justiţiei, justiţia selectivă, faptul că membrii Guvernului vin şi ascultă deciziile pe care le ia o persoană care nici măcar nu are o funcţie oficială, toate aceste lucruri arată că există pârghii de influenţă ascunse de ochii lumii, netransparente în Republica Moldova şi asta e grav”, a conchis Igor Boţan.
Potrivit lui, Uniunea Europeană este o uniune a valorilor şi dacă valorile sunt subminate, UE este obligată, prin instituţiile sale, să pună degetul pe rană şi să spună lucrurilor pe nume. „Ar trebui UE să camufleze lucrurile urâte care au loc în societăţile ţărilor asociate? Eu cred că acesta este ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă”, spune expertul.
În opinia lui, impactul acestei rezoluţii este deja vizibil pentru Republica Moldova. „Pentru mulţi ani înainte mai degrabă vor fi exprimate regrete că nu ne-a dus capul să ne cramponăm de vectorul european, pentru că o ţară ca Republica Moldova, cu o economie de 25 de mii de ori mai mică decât cea a UE, putea fi ajutată foarte repede să meargă înainte”, a notat Igor Boţan.
Dezbaterea „Impactul Rezoluţiei Parlamentului European din 14.11.2018 asupra clasei politice şi societăţii moldoveneşti”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.