Guvernul a aprobat numirea lui Vladimir Golovatiuc în funcţia de ambasador la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul socialist Vladimir Golovatiuc FOTO IPN
Deputatul socialist Vladimir Golovatiuc FOTO IPN

Guvernul a susţinut miercuri, 16 noiembrie, numirea deputatului socialist Vladimir Golovatiuc în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, iar în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Canada – candidatura diplomatului Emil Druc. Decretele de numire vor fi transmise şefului statului pentru semnare, transmite IPN.

În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat rechemarea lui Victor Moraru din funcţia de ambasador, reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite din New York.

În funcţia de consul general al Republicii Moldova în oraşul Nisa, Franţa, a fost susţinută candidatura lui Lilian Moraru, începând cu1 ianuarie 2021.

Guvernul a mai aprobat eliberarea lui Vitalie Tarlev din funcţia de secretar de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, în baza cererii depuse.

Precizăm că Vladimir Golovatiuc este economist de profesie. Din 2014 este deputat în Parlament din partea PSRM.

Amintim că Andrei Neguţa a fost retras din funcţia de ambasador la Moscova după scandalul cu contrabanda de anabolizante, când un microbuz cu numere diplomatice ruse, ce aparţinea ambasadei R. Moldova în Federaţia Rusă, a fost reţinut la ieşirea din ţară, în vama Palanca, având o cantitate imensă de anabolizante.

Ministerul de Externe al R. Moldova a comunicat că autoturismul vizat în contrabanda cu anabolizante se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova, în perioada 2 – 5 decembrie 2020, în baza unei solicitări adresate MAE din partea Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă, în vederea transmiterii la Chişinău a poştei diplomatice curente.

Şoferul microbuzului cu numere diplomatice a fost pus sub învinuire pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante şi substanţe psihotrope. El urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.

Substanţele, care urmau să ajungă în Ucraina, au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie, de către Serviciul Vamal şi Serviciul de Informaţii şi Securitate. 

Potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei, adică circa 380.000 de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite