Germania va sprijini Republica Moldova în gestionarea fluxului de refugiaţi
0Măsurile de susţinere pe care Germania ar putea să le acorde Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina şi a fluxului de refugiaţi au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavriliţa cu Secretarul parlamentar de stat de la Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Niels Annen.
Natalia Gavriliţa a vorbit despre acţiunile întreprinse de Executiv pentru asistenţa umanitară a refugiaţilor, dar şi despre necesităţile existente în acest context, menţionând că cifra oamenilor care vin din ţara vecină este în continuă creştere, în condiţiile în care resursele statului nostru sunt limitate.
Şefa Cabinetului de miniştri a subliniat că, pe lângă asigurarea oamenilor cu necesităţile pe termen scurt, autorităţile din Republica Moldova mizează pe suportul Germaniei în creşterea finanţării pentru diminuarea efectelor economice şi sociale.
„Avem cel mai mare număr de refugiaţi din istoria Republicii Moldova, dar facem tot posibilul pentru a gestiona situaţia, inclusiv datorită suportului partenerilor noştri. În contextul acestei crize, este important să continuăm eforturile de creştere a veniturilor cetăţenilor şi susţinerea agenţilor economici”, a subliniat Natalia Gavriliţa.
La rândul său, Niels Annen a declarat că vizita delegaţiei germane la Chişinău are scopul de a identifica soluţii pentru problemele generate de numărul mare de refugiaţi din Ucraina. „Venim de la Palanca, unde am văzut o cooperare impresionantă între poliţiştii de frontieră, vameşi şi voluntari. Dedicaţia acestor oameni este de admirat, iar efortul de coordonare al Guvernului este un exemplu pentru mulţi dintre noi”, a declarat Niels Annen.