Filme cu prinţese, zâne şi troli la Anim’est 2015. Ce animaţii pentru copii vor fi proiectate la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anim’est aduce în acest an opt filme de animaţie pentru copii în cadrul secţiunii Anim’est. Printre lungmetrajele rulate se numără producţii din Japonia, Franţa, Rusia sau Irlanda.

În secţiunea Minimest din acest an a intrat filmul japonez „Povestea prinţesei Kaguya” care spune povestea unei fetiţe găsită într-o tulpină de bambus şi crescută de un tăietor de bambus şi de soţia lui. Aceasta devine o tânără fermecătoare şi la mâna acesteia pretind, pe lângă mulţi alţii, şi cinci nobili, iar în curând Kaguya va trebui să-şi înfrunte destinul. 

Micii iubitori de animaţie vor putea urmări şi filmul „Cântecul mării”, o coproducţie Irlanda-Belgia-Danemarca-Luxemburg-Franţa, din 2014. „Cântecul mării” este o melodie magică intonată de către zâne pentru a putea deschide porţile regatului în care locuiesc. Saoirse este o fetiţă obişnuită a cărei mamă a dispărut fără urmă. Aceasta locuieşte împreună cu tatăl său şi cu fratele său Ben. Pentru a-şi construi o nouă viaţă, aceştia se întorc în micuţul sat aflat la malul mării, un loc al legendelor ancestrale.

De altfel, în cadrul secţiunii Minimest, copiii vor avea ocazia să vizioneze seria de filme „Crăiasa zăpezii” şi „Crăiasa zăpezii 2” din Federaţia Rusă. În primul, Regina Zăpezii, fiind condusă de dorinţa de a construi o nouă lume, este gata să distrugă toţi artiştii care nu sunt de acord că puritatea albului trebuie să înlocuiască emoţiile şi gerul polar să îngheţe sufletele oamenilor. În al doilea, Crăiasa ameninţă întreaga lume cu iarnă fără sfârşit, iar duşmanul principal al său devine Orm, un trol orgolios, care abia aştepta să devină erou. Mâna prinţesei şi împărăţia trolilor vor reveni celui care va reuşi să o salveze din captivitate.

Pe lângă lumea de poveste în care se vor cufunda cei mici vizionând filmele din secţiunea Minimest, aceştia vor avea parte de surprize creative şi de ateliere de animaţie înainte şi după proiecţii. Vasile Alboiu, artist grafic, scenograf şi regizor va susţine trei demonstraţii live de animaţie pentru copii, chiar în sala cinematografului Odeon. Tot el va fi mentorul unui workshopul de animaţie în cadrul căruia picii vor învăţa secretele creării unui desen animat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite