„Evantai Cultural“ în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
30 de deţinuţi au participat lafestivalul „Evantai Cultural“ FOTO Departamentul Instituţiilor Penitenciare
30 de deţinuţi au participat lafestivalul „Evantai Cultural“ FOTO Departamentul Instituţiilor Penitenciare

Deţinuţii din penitenciarul 13 din capitală au cântat, au dansat, au spus glume. Toate acestea în cadrul festivalului „Evantai Cultural“, care a ajuns la cea de-a doua ediţie.

Ana a absolvit absolvit Academia de Balet din Moscova. În urma unei neînţelegeri, aceasta a ajuns după gratii. Dansul a rămas pasiunea la care nu renunţă. „Particip la toate activităţile care au loc. Pentru acest festival am antrenat şi o echipă de dansatori“, ne spune tânăra.

La eveniment au avut acces şi părinţii, rudele deţinuţilor. „Pentru mine copilul meu este cel mai bun. Acum că-l văd dansând şi cântând pe scenă, îmi dau seama că am avut dreptate“, spune una din mame prezentă la eveniment.

„Circa 30 de persoane au muncit pentru acest eveniment. Ei demonstrează că există viaţă şi penitenciar“, susţine  Oleg Pantea, şef interimar al Direcţiei activitate educativă, psihologie şi asistenţă socială a Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional Interpenitenciar „Evantai Cultural“ se desfăşoară sub genericul „Arta salvează lumea“. Finala acţiunii este programată pentru 13 decembrie. Cei mai buni participanţi vor avea parte de cadouri şi surprize.

„Evantai cultural” este un festival interpenitenciar, la care participă deţinuţi din toate închisorile din ţară. Festivalul se desfăşoară în perioada lunilor aprilie – decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite