Eurodeputat, despre vizita lui Igor Dodon la Bruxelles: Va trebui să răspundă la întrebări dure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon se va afla săptămâna aceasta la Bruxelles, pentru a participa la şedinţa Comitetului de Asociere UE-Republica Moldova. În ajunul vizitei, raportorul Parlamentului European pentru Moldova, europarlamentarul Petras Auštrevičius, a declarat că Igor Dodon va trebui să răspundă la o serie de întrebări foarte dure.

„Aceste întrebări sunt: cum veţi organiza alegerile, în baza cărei legi electorale, ce se întâmplă cu ancheta privind frauda bancară, ce se întâmplă cu invalidarea alegerii domnului Năstase. Aşteptăm cu nerăbdare răspunsurile domnului Dodon la aceste întrebări”, a declarat europarlamentarul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Referindu-se la hotărârea de a nu valida mandatul primarului ales, Andrei Năstase, Petras Auštrevičius a declarat că în această decizie se vede o legătură imediată cu Acordul de Asociere, căci acesta se bazează pe anumite principii politice, pe respectarea mecanismelor democratice precum: statul de drept, codecizii imparţiale etc. „Felul în care această decizie a fost luată ridică semne de întrebare. Dl. Andrei Năstase a făcut campanie împotriva corupţiei, împotriva partidelor aflate la guvernare. Deci ne punem întrebări: de ce tocmai domnul Năstase?…”, a notat eurodeputatul.

Cât despre acordarea ajutorului financiar în valoare de o sută de milioane de euro, europarlamentarul a menţionat că susţine Moldova în efortul său de implementare a Acordului de Asociere, însă este un drum cu două sensuri. „Admitem că anumite obiective au fost atinse, dar în iunie 2017 Comisia, Parlamentul şi Consiliul au subliniat cu o singură voce că, pentru acordarea asistenţei macrofinanciare, condiţionalitatea politică trebuie să fie îndeplinită. Pentru că noi considerăm Acordul de Asociere un document complex, cu rezultate complexe”, a mai spus eurodeputatul.

Potrivit lui, dacă Moldova, de exemplu, implementează capitolul despre agricultură din acest document, dar nu face nimic la cel despre drepturile omului, atunci asistenţa nu va fi acordată. „Regretăm faptul că autorităţile de la Chişinău au ignorat recomandarea Comisiei de la Veneţia cu privire la schimbarea legii electorale, iar acest lucru rămâne un mare obstacol în calea acordării asistenţei macrofinanciare. Ceea ce vedem în Moldova ne pune pe gânduri. Avem bănuiala că justiţia este influenţată politic. M-am întrebat de ce jurnaliştii nu au fost lăsaţi să asiste în sala de judecată, de ce a fost anunţată în secret şi aproape de miezul nopţii”, susţine eurodeputatul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite